Totul a inceput, din copilarie.Inca de pe atunci visam la lucruri, aparent nerealizabile.Visam sa plec in America, de exemplu.O si spuneam cu voce tare si cu convingere: "Mama, eu am sa plec in America".Se uita mama la mine, si dadea din cap, aprobator, gandindu-se ca sunt nebuna.Stia ca am sa plec.Am mostenit nebunia asta de la ea :) ( o iubesc pe mama, ca o nebuna, apropo) :D Stia ca daca imi pun ceva in cap, ceva pentru care consider ca merita sa lupt, am sa obtin.
De fapt, pe vremea aia, America pentru mine, insemna cel mai indepartat loc de pe pamant.Intre timp, am invatat ca exista si alte locuri, mult mai indepartate si muuuult mai interesante.
Intotdeauna am visat sa fac ocolul pamantului.Am visat sa am ocazia sa cunosc si alte popoare, sa vad cum traiesc si alti oameni pe pamantul asta, cum privesc ei viata, ce inseamna frumos sau urat si pentru ei, etc.Mi-am antrenat mintea, sa nu aibe granite.Nimeni nu ne poate limita dreptul la a visa, la a ne imagina.Acolo, in palatul din povestea noastra, putem sa fim oricine vrem noi si oriunde vrem noi.Nu este oare cel mai minunat dar pe care l-am primit, dupa viata, desigur? Este! Cu siguranta, este!
Ok.Imaginati-va! Cum a sunat, pentru o calatoare visatoare si mai ales, o "shopping addicted" ca mine, propunerea de a ma muta, la Milano!!! Si asta nu e tot.De la Milano, misiuni in locuri indepartate, locuri pe care nu le vizitezi in mod normal, in viata.Nu voi mai spune multe despre asta acum, dar ideea este ca, pe parcursul calatoriei alaturi de mine, cu siguranta va vor surprinde :)
Credeti-ma, nu am putut sa refuz.Desi am avut tendinte...Dar asta ar fi insemnat, sa dau cu piciorul, la ceea ce am visat.Sa nu faceti niciodata asta.Bun sau rau, un vis, trebuie trait.O sa revin aici, si la sfarsitul acestei experiențe, cu concluzii, dar acum, cu siguranta cred ca trebuie trait.
Este vorba de un an de zile.Un an de zile, pe care vreau sa il traiesc intens, sa fie ca o "masca de oxigen".Sa profit de fiecare secunda, minut, ora sau zi.Vreau sa ma "umple", acest an de trairi.Sunt sigura ca vor fi, din abundenta, si de toate felurile.
Am citit de curand o vorba interesanta "indoiala face parte din procesul creatiei".Mi se pare geniala.Da, deci este normal, sa am si indoieli.Ca am luat cea mai buna decizie, nu voi sti niciodata.Acum stiu un singur lucru TREBUIE SA TRAIESC ASTA
”Urmează-ți fericirea și universul îți va deschide uși acolo unde erau doar ziduri” J. Cambell
RăspundețiȘtergereMultumesc din suflet Mimisa!:* :* :*
RăspundețiȘtergere