Reloaded

Miercuri m-am intors  din prima misiune :) Dupa aterizare, am intrat in aeroport si  m-a izbit acea aroma apetisanta de cafea si croisante. Faptul ca rasnesc cafeaua pe loc, asta cred ca este secretul lor. Si intotdeauna au si produse proaspete de patiserie care au niste arome nemaipomenite.Iar combinatia dintre cele doua este savuroasa!Cred ca poate trezi si morti din somn!Imi venea sa ma opresc sa beau o cafea, desi era spre seara. M-am abtinut, cu greu ce-i drept.Din pacate, nu pot reproduce intr-o fotografie aceasta aroma. Dar poate voi crea un parfum, la un moment dat, cand voi ajunge fericita detinatoare a unei mari case "fashioniste" pe aici sau pe mai departe...gata, ma trezesc, stiu, s-a facut dimineata :D. Scuzati paranteza,dar cum va spuneam, sunt o maaaaaaaaaaaare visatoare.

M-am luat frumusel de brat si am iesit afara unde ma asteptau numeroase optiuni pentru a ajunge spre centrul orasului.Am ales un expres si am constatat ca  am putut circula cu abonamentul pe care il am si care se pare ca poate fi folosit pentru toate liniile urbane. De la aeroport m-a lasat in centrul orasului dar intr-un loc in care nu am mai fost pana acum (sau cel putin asa am crezut) si care era plin de magazine. Am fost fascinata de parca am ajuns prima data in acest oras :) Nu am stiut exact unde sunt dar dupa ce m-am invartit un pic am vazut turnurile Duomo-ului. Ele sunt punctul de reper. Stiu ca daca ajung la ele, nu mai am mult pana acasa. M-am plimbat bucuroasa pe via Vitorio Emanuele in al carei capat, a aparut impunator, Duomo.Este spectaculos!Este atat de potrivit povestii mele! Ma emotioneaza de fiecare data cand il vad. Da, stiu, sunt si alte orase muuuult mai frumoase si mai interesante  precum si alte monumente de aceeasi amploare si poate mai impresionante.Dar, sincer, nu vad absolut nici un motiv pentru care sa nu ma bucur de el ca si cum ar fi unic :)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 si am vazut un pianist care canta pe strada (nu cred ca am mai vazut vreodata - oare cum l-a carat pana acolo-pianul vreau sa zic-era fascinant oricum):

Si apoi am vazut un personaj ffff colorat, pe gustul meu:D Canta la fluier si anticipa aparitia...





















...duhului din lampa lui Aladin:

Si cea mai interesanta chestie pe care am vazut-o atarnata pe geamul la intrarea unei cladiri de locuinte, chiat pe strada mea, este urmatoarea:

Se pare ca s-a nascut Edoardo in acea cladire !!!!!! ( sau cel putin asa imi spune imaginatia mea despre acest semn).Nu-i asa ca e draguta ideea? Poate cand se mai incalzeste, voi vedea si eu mai multi bebelusi pe strada (nu alergand, ci scosi la plimbare :D).

Viata e fantastica!

Personaje din poveste

Despre ei

Cine sunt ei? 6 oameni pe care i-am cunoscut din intamplare. Pe care viata mi i-a scos in cale si care vor avea in urmatorul an un rol in ea. Sunt sigura ca toti oamenii pe care ii intalnim la un moment dat in viata noastra au un rol de indeplinit si orice decizie pe care am luat-o la un moment dat, a avut un scop anume. Si de la fiecare experienta si om intalnit,  incerc sa invat ceva. Asa ca, i-am primit bucuroasa in viata mea pe actorii acestui nou capitol, actualii mei colegi.

Am sa incerc sa-i prezint pe fiecare in parte asa cum pot eu mai bine

Merlin (englezul) - Pe el deja l-am introdus in povestiri deoarece l-am cunoscut inainte de a veni aici propriu-zis  si mi-a placut de el ca vorbeste muuuuuuult. Este adevarat ca engleza lui pura si fluenta cu care vorbeste, imi da cateodata batai de cap, dar, "in acelasi timp", ma bucura enorm prezenta lui pentru ca ma forteaza sa-mi depasesc limtele si pentru ca este interesant sa vezi cum se comporta si cum gandeste un  evreu-englez autentic din Manchester. Sincer acum, de cate ori in viata ai ocazia sa cunosti un englez pur!?Spune ca sunt prima romanca pe care o cunoaste (ceea ce ma bucura enorm pentru ca inseamna ca nu stie nimic rau despre romani). Gandeste cu voce tare si isi cere scuze pentru asta, motivand ca ii place sa se auda (nici nu vreti sa stiti cat de tare poate fi asta ).Cunoaste doua limbi straine: franceza si italiana, si limba materna care ii deschide orice usa in intreaga lume (un norocos din punctul asta de vedere).In continuare, gasesc ciudat faptul ca un englez lucreaza in Italia, dar el spune ca are motivele lui si il cred (stie el ce stie). Isi uita de fiecare data badge-ul pe undeva si este extrem de imprastiat si in acelasi timp spune ca ii plac oamenii care isi folosesc creierul. Despre greci si italieni spune ca da, stiu sa traiasca viata, dar tocmai asta este motivul pentru care economia lor este unde este.Este un personaj interesant asupra caruia, cu siguranta voi reveni.

Allan  (algerianul) - El este un coleg nou, la fel ca si mine. Proaspat casatorit (cu 3 zile inainte de a veni spre Italia), locuieste cu sotia la apart -hotel temporar, pana cand ii vor gasi o casa permanenta. Are mult mai multe documente de facut decat mine si mult mai multi si mai greoi pasi de obtinere vize, drept de munca etc.Intr-o zi ne-a povestit ultima vacanta a lui in Peru si era fascinat de ce a vazut acolo.Ne-a aratat si fotografii. Imaginati-va ca a calatorit/locuit trei saptamani intr-un autocar gen rulota dar luxos, cu toate conditiile incluse.Chiar mi-a deschis apetitul pentru Peru, o tara care in mintea mea era undeva foarte departe si inaccesibila care a devenit acum mult mai reala si palpabila.Stie trei limbi straine: engleza, italiana si franceza, si araba limba materna.

Son (kazah) - un tip de 24 de ani cred , casatorit, si cu o fetita de 6 ani. M-am mirat cat e de tanar si ce copil mare are. Mi-a spus ca in Kazahstan cam asta este trendul pentru ca trebuie sa populeze tara. Sunt multi kazahi aici in Milano, o comunitate careia Merlin ii spune "kazah mafia".Si el stie engleza, italiana si rusa si bineinteles limba materna kazaha (pana sa ajung aici eram convinsa ca ei vorbesc rusa, dar am descoperit ca de fapt, limba nationala este  kazaha).

Rona (kazaha) - o tipa pasionata de ceea ce face. In general, durata de trai in acest departament este de 2.5 ani dar ea este aici de 6 ani si nici nu are de gand sa plece. Nu am reusit sa o cunosc foarte bine deoarece pe 3 februarie, adica imediat dupa ce am ajuns eu, a plecat pentru o luna in vacanta in India. Colegii spun despre ea ca este o impatimita de meditatii (asta fiind, de fapt, si motivul plecarii ei in India). Pare o tipa ok. Are niste trasaturi pregnante si interesante specifice kazahilor.Stie engleza, rusa, italiana si kazaha.

Loren (italianca) - singura italianca din departament. E ciudat sa lucrezi in Italia si sa nu ai italieni prin preajma. Ea este necasatorita dar are o relatie cu un italian care lucreaza in sudul tarii. Se vad tot la fel de des ca si noi. Este cea care mi-a dar sperante ca se poate tine o relatie la distanta, important este ca cei doi sa isi doreasca asta. Deci, TOTUL ESTE POSIBIL!Este incantata de munca pe care o face si este tot timpul entuziasta.Stie engleza si italiana, evident.

Birlic (italian si el) - este sheful acestui departement dar nu pentru mult timp deoarece azi, la intoarcerea din prima misiune :), am aflat ca va pleca. Nu stiu prea multe despre el asa ca, il lasam deshis analizei si revenim asupra lui daca va fi cazul.

Despre departament nu pot decat sa va spun ca este structurat astfel incat toti suntem la acelasi nivel, toti suntem profesionisti (asa ni se spune:) si toti cei care am calcat pragul lui avem o doza de nebunie vitala (asa cum mi-a mentionat Merlin inca din primele zile de cand am sosit).

In departament Merlin cu Allan vorbesc franceza, Loren cu Merlin vorbesc italiana, Rona cu Son vorbesc rusa si kazaha iar eu ii ascult fascinata pe toti. Este un mix interesant si o noua experienta pentru mine :)

Pupici milanezi

si nu uitati VIATA E FANTASTICA

Efectul de turma

Pe strada pe care o strabat in fiecare dimineata/seara catre si dinspre metrou, am observat inca din primele zile in care m-am mutat, ca exista un restaurant, tip fast-food la care intotdeauna era coada. Fericitii care reuseau sa-si achizitioneze produsul minune de acolo, ieseau invingatori, si primul lucru pe care il faceau, era o fotografie cu cornetul in mana. Din cate am putut sa-mi dau seama, in cornetul faimos, erau cartofi prajiti. Dar imi era greu sa cred ca, toata acea coada era doar pentru cartofi prajiti. Nu ma intelegeti gresit, sunt o iubitoare a cartofilor prajiti, dar totusi, nu este cea mai extraordinara mancare din lume.Si sa nu uitam, sunt in Italia, o tara cu o traditie culinara, greu de egalat in toata lumea. Ma gandesc, cum poti sa stai la asa coada, pentru cartofi prajiti, si nu oriunde ci in Italia...?

Dupa cateva zile, in care trec mirata pe langa acel fast food, intr-o seara, manata de efectul de turma, nu mai rezist tentatiei, si ma asez si eu la coada. Trebuie sa vad ce este acolo, si mai ales, ce se comercializeaza exact.Nici macar nu reuseam sa vad daca comercializau si altceva in afara de cartofi prajiti, atat de mare era aglomeratia. Ma asez la coada, stau app. 5 minute, si constat cu stupoare ca stateam la coada gresita. Erau de fapt doua cozi: una la care plateai si una la care ridicai produsul. Amuzata, plec de la coada bombanind: sunt eu oare intreaga la minte? Helloooooooo, trezeste-te, sunt in ITALIA! In loc sa mananc pizza, pasta, mascarpone, parmigiano, fructe de mare, tisamisu etc... (nu mai continui ca  murim de pofta :), eu stau la o coada sa cumpar ce? - cartofi prajiti :)

Si ce credeti, pana la urma, m-am mai oprit la acel fast food? Ei bine, DA. Intr-o alta seara, fiind destul de tarziu (cred ca aproape de inchidere), observ de pe celalalt trotuar, ca nu mai e aproape nimeni la coada. Traversez, cu gandul ca trebuie sa vad ce este acolo, deoarece ma urmarea. Si da, comercializau doar cartofi prajiti, cu diverse sosuri, si bere. Se numesc Amsterdam Chips si, din cate am putut sa-mi dau seama, au un mare succes cu cartofi lor. Ca sa termin o data pentru totdeauna povestea, mi-am cumparat si eu un cornet mic. Nu aveau absolut nimic special. Erau doar cartofi prajiti... si nici macar efect halucinogen nu aveau, daca cumva v-a trecut prin cap (ca mie mi-a trecut si asta), avand in vedere ca sunt din Amsterdam :D
Morala: cu o promovare excelenta, poti sa vinzi si...aer

Atasez si o fotografie. Cine stie mai multe despre brand si/sau produs, sa ma lumineze si pe mine, pentru ca eu sincer, nu am inteles ce era special acolo...

Prima misiune

Ma pregatesc, precum va spuneam, de o viata pentru calatoria asta. Cu toate astea, recunosc, nu sunt cel mai organizat om de pe planeta :D

Inca din prima zi de munca, am primit incantata, planificarea misiunilor pe 2015. Deja am inceput sa visez...M-a chemat sheful meu sa-mi explice in ce tara va fi fiecare misiune. A inceput sa mi le enumere, spunandu-mi care este FANTASTICA si care nu. Nu glumesc, exact cuvantul asta l-a folosit. Mi-am zis, iata, chiar si el este partas la experienta mea fantastica, fara sa-si dea seama :) Conform planificarii voi incepe cu Londra. Nu e rau, mi-am zis. Este chiar un inceput perfect!

Am luat planificarea in mana de nenumarate ori, incercand sa-mi organizez perioadele dintre misiuni (timpul pretios petrecut alaturi de familie). Trebuie sa fie un cocktail perfect. Iar un cocktail iese perfect numai daca respecti cu strictete gramajele ingredientelor :)

Si tot planificand si planificand, realizez, in a doua saptamana , datorita (sau mai bine spus, "din cauza" :D ) unui document primit de la autoritatile italiene, ca pasaportul meu este inca pe numele de dinainte de casatorie, deci nu este un document valabil, iar eu nu am cum sa plec in aventura vietii mele, fara pasaport. In momentul acela, m-am trezit brusc din visat si am inceput sa caut solutii. Asa ceva, nu se poate intampla! Ma gandesc, in sinea mea, de ce nu l-am schimbat atunci cand am schimbat si buletinul? Degeaba, nu are rost sa cauti raspunsuri, care nu exista. Sun la consulat, si aflu cu stupoare, ca eliberarea pasaportului in strainatate are un termen imposibil de 90 de zile in conditiile in care, in Romania, se poate elibera in 14 zile. Nu-mi permit sa astept trei luni de zile sub nici o forma. Ma duc la sheful meu, ii expun problema, si ajungem amandoi la concluzia ca trebuie sa merg in tara sa fac pasaportul. Si uite asa se naste PRIMA MISIUNE - BUCURESTI, ROMANIA :) Deci, nu poate fi adevarat: plec in tara, in "misiune", si voi avea doua zile sa le petrec acasa la mine alaturi de S. Nici macar nu am visat.

Stiu ca multi vor spune ca sunt inconstienta si dezorganizata, si ca am plecat in aventura vietii fara cel mai esential lucru, pasaportul. Dar eu pot sa afirm cu mana pe inima, doar atat, ca cele doua  zile de "misiune"/ relaxare sunt atat de binevenite si binemeritate incat le savurez cu o placere deosebita mai ales pentru ca, mi s-a mai demonstrat inca o data ca o situatie aparent imposibil de rezolvat, s-a transformat intr-un lucru minunat. Deci, nu exista pe lumea asta nimic nerezolvabil. Nu va blocati in situatii fara iesire pentru ca ele nu exista decat in mintea noastra. IN VIATA, ABSOLUT TOTUL SE REZOLVA!Daca nu ma credeti, intoarceti-va in trecut si amintiti-va de o problema aparent nerezolvabila din acel moment de cumpana din viata voastra si veti vedea ca, in momentul de fata, acea problema e rezolvata.Am dreptate?

Viata E Fantastica!!!

PS Am revenit! :) Imaginati-va, sederea mea in tara se prelungeste pana miercuri, deoarece sheful meu m-a anuntat, ca datorita unei greve la compania aviatica, au fost nevoiti sa-mi modifice biletul de intoarcere pentru ... MIERCURI. Stiu ca pare ireal, dar nu glumesc deloc!!! Asa misiuni, sa tot am. Asa misiuni, va doresc si voua! LOL

Impresii timpurii - sa nu uitam ca au trecut abia 2 saptamani :D

Prima impresie despre oamenii si locurile de pe aici

Peste tot unde ma uit vad, ca si in Bucuresti, predominante culorile:negru, gri, bleumarin.Nu am vazut oameni razand, si nici macar zambind (desi e perioada reducerilor, aveau motive suficiente, nu? :D - glumesc, evident).Le dau circumstante atenuante, pentru ca da, stiu, e iarna.Si totusi...unde sunt persoanele alea cu sange fierbinte, latin? Ok, le dau si aici circumstante atenuante -sunt prea aproape de Elvetia, Austria...poate au imprumutat cateva obiceiuri si de la ei.Cred, cel putin pentru moment, ca italienii din nord sunt diferiti de cei din sud.Voi vedea pe parcurs cum imi voi pastra/schimba impresia.

Nu am vazut copiii, nici mici si nici mari.De obicei copiii imi atrag atentia.Am observat ca in concedii copii si femeile insarcinate imi atrag atentia.Asa ca, pot sa spun ca nu am vazut.Sau nu mi-au atras atentia...nu stiu, nu m-am hotarat inca :)

Am fost pe cea mai smechera strada de shopping: Monte Napoleone.Acolo pot fi doar "window shopping girl" :) E ok, nu ma deranjeaza ataaaaat de tare.Ce am vazut acolo? Oameni cu multi bani, dar si cu tot la fel de multi...ani :D.Nu glumesc! Oricum, doamnele, trase la indigou:toate aveau aceeasi haina de blana  maro, nu ma pricep sa spun din ce era, coafate, machiate, stilate.Dar transmiteau un sentiment de nefericire.Nu stiu de ce, dar asta mi-au transmis.Apropo, catelul unei astfel de doamne, avea o geaca de fas cu blanita pe interior, de am ramas "masca".M-a facut sa intorc privirea dupa el.Era stilat, nu am ce sa spun :D

Cafenele peste tot.Da, se mandresc cu cafeaua lor,  si au si motive.Eu, obisnuita sa beau cafeaua acasa, sau la birou, depinde de dispozitie, am continuat la fel pana cand, colegul meu, sa-i zicem Merlin (retineti, el va fi englezul in viitoarele mele povesti) m-a intrebat: "te opresti pe drum spre metrou sa iti bei cafeaua?"-Eu zic:" nu, obisnuiesc sa o beau acasa" -El, cu ochii cat cepele si intr-un stil, specific lui- "Are you crazy? De ce nu bei cafeaua intr-un bar, ca sunt atat de multe si este chiar interesant! Ar trebui sa incerci.Aici totul este despre CAFEA la fel cum la noi, totul este despre CEAI".Si uite asa, mi-am schimbat obiceiul.De ce nu as adopta acest obicei frumos? Mai ales ca poate fi un moment minunat sa exersez italiana :) si poate sa-i cunosc mai bine.

Pupici milanezi

PS: Am revenit la acest post deoarece, mi s-a atras atentia (si pe buna dreptate :)) , ca ar fi frumos sa postez si niste fotografii. Si din acest moment, promit ca in limita posibilitatilor, voi adauga fotografii la fiecare post pe care il voi face.
Chiar daca nu sunt poate, cele mai reusite, iata primele fotografii facute la fata locului:

Aparentele insala!

Dupa doua zile pe drum, pe care le-am savurat, apropo, (bineinteles ca am condimentat calatoria cu o oprire la Venetia, si am si nimerit la deschiderea carnavalului pe 2015) :D  si procesul obositor de mutare propriuzisa, a urmat despartirea provizorie de S.Un moment greu, poate cel mai greu in tot procesul.Ii multumesc si ii sunt recunoscatoare ca a inteles cat de mult inseamna pentru mine si ca m-a sustinut sa fac ceea ce simt.Tot ce voi spune este ca il iubesc muuuuuult, muuuult mai mult.

Anyway - Prima zi:

Ies din casa, inca destul de ametita, si confuza, ma indrept spre metrou.In metrou, ma uit in jur, analizez.Imi atrage atentia cuvantul outlet, scris pe partea superioara a peretelui metroului, loc pentru reclame.Ma gandesc, outlet, yuhuuuuu, poate scrie adresa.Langa cuvant, o poza cu niste furnici care carau ceva nedeslusit.Ma apropii mai mult, pentru ca deja curiozitatea mea depasise limitele, si deslusesc misterul: era un gandac cu picioarele in sus.Nedumerita, ma uit iar la cuvantul care mi-a atras atentia initial si vad ce scrie: "outlet del funerari"-outlet pentru funerarii.Trebuia sa ma filmeze cineva!!!!Serios, am fost socata si ultra-amuzata.Chiar si acum am ras cu lacrimi, de una singura, pentru ca am cautat poza pe internet, s-o postez, sa intelegeti mai bine cum arata, si am constatat ca au chiar si PAGINA DE FACEBOOK.Cat de tare poate fi asta!!!! :D Priviti si voi:

Intre timp, am mai descoperit si un outlet de dulciuri.Acum e deja normalitate.Sunt doar in Milano, probabil aici poti gasi outlet pentru orice...

Va tin la curent!
Pupici milanezi

PS: Dupa doi ani petrecuti in capitala modei am urmarit cu "interes" sau mai bine zis, cumva ... inevitabil, evolutia pietei de servicii funerare. Si iata ce am constatat:

 

Cumva, piata s-a adaptat crizei economice si serviciile s-au ieftinit in conditiile in care celelalte lucruri de existenta zilnica s-au scumpit. Ce credeti, cele doua piete paralele or fi in ... cardasie? :D :D :D

Viata E Fantastica!Pretuiti-o!!!!!!!!!!!

 

Cum a inceput totul...

Totul a inceput, din copilarie.Inca de pe atunci visam la lucruri, aparent nerealizabile.Visam sa plec in America, de exemplu.O si spuneam cu voce tare si cu convingere: "Mama, eu am sa plec in America".Se uita mama la mine, si dadea din cap, aprobator, gandindu-se ca sunt nebuna.Stia ca am sa plec.Am mostenit nebunia asta de la ea :) ( o iubesc pe mama, ca o nebuna, apropo) :D Stia ca daca imi pun ceva in cap, ceva pentru care consider ca merita sa lupt, am sa obtin.

De fapt, pe vremea aia, America pentru mine, insemna cel mai indepartat loc  de pe pamant.Intre timp, am invatat ca exista si alte locuri, mult mai indepartate si muuuult mai interesante.

Intotdeauna am visat sa fac ocolul pamantului.Am visat sa am ocazia sa cunosc si alte popoare, sa vad cum traiesc si alti oameni pe pamantul asta, cum privesc ei viata, ce inseamna frumos sau urat si pentru ei, etc.Mi-am antrenat mintea, sa nu aibe granite.Nimeni nu ne poate limita dreptul la a visa, la a ne imagina.Acolo, in palatul din povestea noastra, putem sa fim oricine vrem noi si oriunde vrem noi.Nu este oare cel mai minunat dar pe care l-am primit, dupa viata, desigur? Este! Cu siguranta, este!

Ok.Imaginati-va! Cum a sunat, pentru o calatoare visatoare si mai ales, o "shopping addicted" ca mine, propunerea de a ma muta, la Milano!!! Si asta nu e tot.De la Milano, misiuni in locuri indepartate, locuri pe care nu le vizitezi in mod normal, in viata.Nu voi mai spune multe despre asta acum, dar ideea este ca, pe parcursul calatoriei alaturi de mine, cu siguranta va vor surprinde :)

Credeti-ma, nu am putut sa refuz.Desi am avut tendinte...Dar asta ar fi insemnat, sa dau cu piciorul, la ceea ce am visat.Sa nu faceti niciodata asta.Bun sau rau, un vis, trebuie trait.O sa revin aici, si la sfarsitul acestei experiențe, cu concluzii, dar acum, cu siguranta cred ca trebuie trait.

Este vorba de un an de zile.Un an de zile, pe care vreau sa il traiesc intens, sa fie ca o "masca de oxigen".Sa profit de fiecare secunda, minut, ora sau zi.Vreau sa ma "umple", acest an de trairi.Sunt sigura ca vor fi, din abundenta, si de toate felurile.

Am citit de curand o vorba interesanta "indoiala face parte din procesul creatiei".Mi se pare geniala.Da, deci este normal, sa am si indoieli.Ca am luat cea mai buna decizie, nu voi sti niciodata.Acum stiu un singur lucru TREBUIE SA TRAIESC ASTA

înainte de a fi om

înainte de a fi om
am fost, poate, pasăre.
de aceea am sentimentul
de a ști zborul din interiorul zborului...

Iv cel Naiv