Nigeria : Cap.2 - Inceputul aventurii

Nigeria : "Unity and Faith, Peace and Progress"

A venit in sfarsit ziua plecarii. Programul era sa fim la 7 dimineata la aeroport si la 8 decolarea.M-am urcat in taxi spunandu-i ca vreau sa ajung la aeroportul pentru zboruri private. De cand m-au anuntat ca voi zbura cu avionul privat m-am gandit la multe scenarii.Erau si avantaje dar si dezavantaje.Ideea care imi convenea cel mai mult era ca zborul era direct, 0 escale.Dar din alt punct de vedere imi imaginam un zbor lung si plictisitor.Stiti de ce?Pai imaginati-va, 6 ore de zbor in compania unor oameni "constipati" cu care trebuie sa faci conversatie, in special despre business, trenduri si statistici :D.Deci?:)

Am ajuns la aeroport, un aeroport mic, nou construit cu canapele de piele :). Cafeaua se servea la tonomat :).Pana aici, nimic spectaculos. Mai multi oameni asteptau linistiti. I-am analizat:unii erau imbracati business, cu serviete de piele si foarte seriosi. A venit un "avionel", i-a luat. Au ramas altii, unii mai business, alti mai putin, unii chiar genul "vanator sau sport-extremist" :) .Nu cunosteam pe nimeni, doar pe cel mai bun prieten al meu, egipteanul. El spunea ca suntem VIP. Il aprobam fericita chiar daca asta nu avea sa schimbe destinatia. La un moment dat a venit la mine un angajat al aeroportului sa ma intrebe daca merg la Paris.M-am gandit "ce bine ar fi"!!!Se pare ca era programata o duduie sa plece la Paris si intarzia. I-am raspuns ca nu, nu merg la Paris, merg in Nigeria.In spirit de gluma, nu m-am putut abtine si am adaugat :"dar daca este necesar, anulez plecarea mea si ma sacrific, merg la Paris!":). Am zambit amandoi si atat, nimic nu s-a intamplat, am ramas tot cu Nigeria!Cum va spuneam,se tinea scai de mine!Apoi, doi dintr-un grup (am banuit ca din acelasi grup cu mine) , au venit la noi sa ne intrebe daca avionul se va opri in Lagos.I-am raspuns ca nu stim si ca noi mergem la Port Harcourt. Au parut mirati. Am aflat mai tarziu ca in Lagos este de fapt biroul principal unde este managementul companiei.Dupa cele doua intamplari mi-am dat seaman ca nu prea aveam "fata" de Port Harcourt. Probabil ca era neobisnuit pentru ei ca o duduie ca mine sa mearga acolo. Erau foarte curiosi.Aveam sa aflu mai tarziu de ce!

Vine avionul, unul micut, de 17 locuri cu echipajul inclus.In interior lemn, piele, intimitate, lux. Dap, dragut nu am ce sa comentez.O stewardesa special pentru noi. Nimeresc (dupa cum dictau aparentele) langa un inganfat, un indian si doi seriosi.Proiectia imaginii zborului era asa cum mi-am imaginat-o, poate chiar mai rau.Si totusi, eu singura am decretat ca aparentele insala.Din fericire, asa a fost.Inganfatul si-a dat jos ochelarii si a inceput discutia cu egipteanul, timp in cate aveam sa imi dau seama ca am fost o fericita sa il am cu mine in avion pe acest inginer nebun pe care imi vine sa-l numesc Bruce :). Aveam o ora de zbor cand Bruce a scos ceasul de la mana si a schimbat ora pe ora Nigeriei. I-am urmat exemplu, la care Egipteanul zice:"ce faceti, de ce va grabiti, asteptati!".Am ras cu toti spunand:"ce sa asteptam, suntem pe drum, nu mai avem scapare :)".Unul din cei doi seriosi, sau timizi poate, si-a scos telefonul si si-a schimbat sim-ul la telefon cu cel de Nigeria.

Curand aveam sa aflu ca toti acei oameni, si chiar toti pe care aveam sa-i cunosc si in Port Harcourt aveau in principiu, aceeasi stil de viata: schimbat tara la fiecare 3-4 ani. Adica, conform politicii firmei dar probabil si a legilor fiecarei tari, nu este permis sa muncesti mai mult de 4 ani intr-o tara, motiv pentru care o schimbi. Fiecare dintre ei era deja la a 5-6 misiune.Traind in Romania, nu mi-am imaginat niciodata ca pe Pamantul asta exista oameni care isi traiesc viata astfel.Poate puteti sa faceti un exercitiu de imaginatie si sa evaluati vietile lor.Eu tot ce pot sa va spune este ca fiecare dintre ei este o enciclopedie. Daca stai de vorba cu ei nu cred ca le ajung zile intregi sa iti povesteasca intamplari din toate tarile in care au fost. Bruce in schimb, parea cel mai umblat ... sau poate cel mai vorbaret.Un om interesant care avea 51 de ani dar parea cu cel putin 10 ani mai tanar. Nu avea pic de rid. M-am tot intrebat care este secretul lui. Era simpul: era unul dintre cei mai pozitivi oameni pe care i-am cunoscut. El mi-a adus aminte ca asa eram si eu inainte de Nigeria.El m-a ajutat sa ma readuc la forma initiala. Mi-a readus zambetul pe buze. Mi-a reamintit ca daca nu esti pozitiv, nu vei rezista acolo nici macar o ora.Ca in orice experienta conteaza foarte mult atitudinea pe care o ai de la inceput.Ca daca intri in camera din prima si spui nu-mi place patul, nu-mi place baia, nu-mi place cum miroase etc vei ajunge in scurt timp la nebuni. Daca in schimb privesti partea pozitiva a lucrurilor vei ajunge chiar sa te bucuri de fiecare experienta indiferent cat de naspa este.

 Mi-a povestit ca el a muncit 4 ani in Indonezia, pe care i-a savurat pur si simplu. In schimb, odata cu el au venit inca doi colegi care dupa prima saptamana au zis ca ei nu pot suporta si au cerut sa fie trimisi inapoi.Deci totul depinde de diferenta de abordare in viata .Ascultandu-l timp de trei ore in care m-am amuzat copios, am hotarat ca are dreptate si ca am sa ii urmez exemplu. Atunci am luat pretioasa hotarare ca voi alege sa hranesc lupul cel optimist, plin de speranta.Nici nu va imaginati cat de mult m-a ajutat sa imi reaminteasca cineva, oricat de ciudat ar parea, propria viziune asupra vietii. Cateodata ne pierdem atat de rau ca avem nevoie cei din jurul nostru sa ne aduca URGENT pe linia de plutire.Sunt recunoscatoare ca ne sunt trimisi astfel de mesageri atunci cand avem cel mai mult nevoie de ei.

Dupa fix trei ore de zbor, egipteanul ne spunea o poveste. Era atat de infocat in povestire incat la un moment dat, ca sa exemplifice ceva, a tropait foarte puternic pe dusameaua avionului.Ne amuzam copios cand a venit un pic speriata stewardesa sa ne intrebe daca am auzit un zgomot ziudat.Noi am zis ca nu (m-am simtit ca la gradinita) dupa care iar am ras copios. Apoi stewardesa se invartea pe acolo incercand sa detecteze zgomote, iar s-a apropiat de noi.Atunci ne-am dat seama ca e serioasa treaba si Bruce i-a spus la ureche ca Egipteanul a avut mancarimi pe talpi si ca a tropait de cateva ori sa se scarpine. Ea i-a multumit spunandu-i ca e important sa stie dupa care a plecat. Bruce i-a spus Egipteanului povestea cu scarpinatul cazand amandoi de acord ca asta ramane varianta oficiala in caz de interogatoriu.Niste nebuni, cum spuneam.

Dupa asta, nu trec nici 10 minute si apare capitanul care ne anunta ca avionul are o problema si ca trebuie sa ne intoarcem la Roma...ROMA? Va reamintesc, eram la jumatatea drumului si conform calculele noastre, deja deasupra Africii. Iar ce a urmat...!

Asa cum va spuneam:Viata este fantastica!!!