Clipe de groaza!!!

             

              Dupa intamplarea de saptamana trecuta, deja aveam o strangere de inima atunci cand trebuia sa merg cu metroul. Eram in acelasi timp mult mai atenta la ce se intampla in jurul meu si incercam mai mult decat de obicei sa observ oamenii. Era deja saptamana in care milanezii se intorceau din vacanta iar strazile si metroul incepeau sa prinda viata. Cu atata lume in jurul meu ma simteam parca mai in siguranta. Apoi, la nu mai mult de o saptamana de la incidentul despre care v-am povestit,  se petrece povestea de groaza.

              Era o seara banala de miercuri la sfarsitului programului de munca. Eram in metrou si ma indreptam spre casa. Totul parea sa fie normal si nimic nu prevestea ceea ce avea sa se intample. Cu o statie inainte de cea la care trebuia sa cobor s-a intamplat insa ceva teribil. Opreste metroul in statie, sta ca de obicei cateva secunde ( standardul, niciodata nu am fost curioasa sa vad cat sta in mod normal). Din neant, apare un calator intarziat care sare pe ultima suta de metri in metrou iar in urmatoarea secunda se posteaza oarecum in usa facand semn familiei sa se grabeasca. Stand asa in prag, usa incepe sa se inchida dar el, nevoind sa lase metroul sa plece ( cu orice pret, se pare) si in acelasi timp impins oarecum afara de usa care se inchidea, face o ultima incercare de a o opri si pune mana in usa. Mai intai se posteaza cu umarul , apoi vazand ca usa nu tine cont de el, se sperie si incearca sa se retraga afara. Reuseste sa retraga umarul si bratul doar ca la incheietura maina se blocheaza in usa timp in care ... trenul porneste ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Totul sa intampla chiar in vagonul meu si chiar in fata mea. Dupa cum stiti, metroul porneste initial cu viteza mica. Omul, a inceput disperat sa alerge dupa metrou (practic dupa propria mana). Familia lui urla ingrozita de pe peron alergand dupa el. El urla ingrozit la randul lui alergand dupa metrou si implicit dupa ... mana. Oamenii din interiorul metroului incercau disperati sa-l ajute cumva sa tranga de usa si sa-i impinga mana afara ( fara succes insa). Eu, priveam la fel de ingrozita scena sperand pana in ultimul moment ca metroul se va opri dar ... nu. Nu numai ca nu s-a oprit deloc ci din contra, a marit viteza . Omul de afara alerga disperat cu ultimile puteri aproape nemaiputand sa tina ritmul cu trenul. Pe fetele albe ca varul a oamenilor din jur citeai disperare, groaza, teama si soc. Instinctul m-a ridicat de pe scaun si m-a impins sa trag de maneta de alarma. In momentele alea simteam ca nimeni nu s-a mai gandit la asta desi era clar singura modalitate de a opri trenul. In realitate probabil nu era asa deoarece dupa ce s-a oprit trenul am observat ca mai era si o alta maneta declansata la vagonul nostru. Era atat de intepenita ca nu am reusit sa o declansez singura si au sarit alti doi calatori care impreuna au declansat-o. Automat s-au deschis usile timp in care victima si-a recuperat mana. Unul din cei doi calatori care m-a ajutat cu maneta s-a ranit la mana si arata ca si cum e gata sa lesine, probabil durerea pe care o simtea la propria mana apasata de groaza traita il doborasera. Eram cu toti socati. Nu credeam ca este real ce se intampla. Nu puteam sa imi scot din cap cum ar fi decurs lucrurile daca nu reuseam sa oprim trenul.  

            A aparut conducatorul trenului si el alb ca varul urland la victima inconstienta. Se putea observa ca era si el cel putin la fel de speriat ca si noi toti. Un agent al metroului a luat in primire victima iar dupa aceea nu mai stiu ce s-a intamplat cu el. Apoi, pret de cateva minute bune, conducatorul de tren a incercat sa inchida usile care nu se mai inchideau din cauza alarmelor trase.Era o liniste mormantala. Nimeni nu mai spunea nimic. Ne priveam toti inca socati.Incet, incet, chipurile oamenilor incepeau sa prinda culoare. Totul reintra in normal. Intr-un final a pornit si trenul. Eram atat de speriata incat abia asteptam sa ies de acolo. La urmatoarea statie am coborat si in urma mea, luminile in metrou s-au stins si au anuntat multimea sa coboare. Probabil a urmat o ancheta detaliata a cazului, un caz care m-a marcat probabil pe viata. Traiesc intr-un oras in care metroul vine cu o frecventa medie de 5 minute ( in orele de varf poate chiar si la fiecare minut). Nu am sa inteleg niciodata ce este in capul oamenilor care isi risca viata si integritatea corporala in felul acesta. Am vazut, si nu o data, oameni care isi pun mana/piciorul in usa liftului ( bazandu-se pe un senzor despre care nimeni nu stie daca chiar este functional) sau oameni care se pun in usa metroului ( cred ca vad in fiecare zi cel putin unul) totul in incercarea de a ajunge mai repede undeva castigand astfel cateva minute dar riscand sa piarda lucruri atat importante! Dupa acest incident, nu va pot explica ce simt cand vad usile de la metrou si mai ales, astfel de cazuri. Cumva, mental ma blochez si ma astept sa se repete povestea speriata fiind ca poate de data asta finalul nu va mai fi la fel de fericit.

         Viata E Fantastica :) iar noi iubim finalurile fericite! Nu uitati insa sa traiti momentul iar atunci cand riscati ceva sa evaluati bine miza. Cateodata, chiar nu e cazul sa riscati!

PS Urmeaza povestea si mai ales fotografiile minunate cu peisaje de vis din Stresa ( si nu numai -  va pregatesc  muuuuuuuuulte alte articole interesante)

Pe curand, fantasticilor !