Lumea noua - Cap. 5 Bali - experiente noi

As vrea sa va avertizez inca de la inceput ca va asteapta o postare luuuuuuuuunga, dar plina de fotografii si povesti interesante. Asa ca, inarmati-va cu rabdare si timp si bucurati-va de fiecare amanunt,  pentru ca merita :)

Ne regasim in a doua zi de Bali, zi in care ne-am propus sa vizitam o galerie de arta, Ubud, un atelier de "batik", campuri de orez si shopping.Dupa cate veti vedea, totul s-a desfasurat conform planului..

Am inceput cu atelierul de "batik" care avea si magazin atasat. In filmuletul de mai jos, veti vedea cum balineze mici, cu maini dibace, picteaza manual o panza, pe care apoi o coloreaza si care mai tarziu devine materie prima pentru costumul national si pentru muuuuulte alte lucruri. Fiind atat de greu de realizat, la final ele vor valorifica orice bucatica de material care le ramane in urma coaserii obiectelor de baza (camasi, rochii, fuste, bluze, fete de masa, servete, etc) si le unesc facand o "compilatie" de modele din care confectioneaza potrofele,genti, pernute, posete, breloguri si orice iti trece sau nu prin cap.Bineinteles ca, datorita faptului ca este un punct de atractie balinez, a intevenit in paralel si business-ul chinezesc care, cu ajutorul pretios al unei masini de imprimat, copiaza modele ale faimosului "batik" si il vinde ca fiind original. Iar identificarea originalului pentru necunoscatori, este foarte grea.

Am probat si eu bineinteles una,...alta, dar toate erau prea mici sau prea scurte :D Doar erau, croite/ gandite, pentru balineze, nu prentru "uriase" ca mine! :)

La galeria de arta am ajuns datorita Ronei. Povestea a inceput anul trecut  cand, cu ocazia unei delegatii, a ajuns pe aici si s-a cazat bineinteles la "Ketut's Place" (faimosul hotel din cartea "Mananca,Roagate, Iubeste"). A vazut acolo  niste tablouri deosebite si s-a hotarat ca i-ar placea sa cumpere si ea unul. Proprietara, vazand-o interesata a dus-o la o galerie unde avea expuse tablouri unchiul sau, faimosul Ketut Soki.A ales intr-un final tabloul, si cand sa-l plateasca a constatat cu stupoare ca nu mai are bani pe card (nu cred ca mi-as dori sa se intample asa ceva in timpul unei misiuni, la mii de km distanta de casa...), motiv pentru care a fost nevoita sa renunte la tablou dar nu si cu gandul!Asa ca, de data asta mai pregatita si hotarata, iata-ne sosite la galeria de arta in misiunea imposibila de a gasi tabloul lasat in urma, acum un an!Pe mine nu m-a derajat deoarece eram sigura ca voi descoperi ceva interesant si aici.Primul lucru a fost usa de la intrare!Am ajuns, si nu reuseam sa gasesc usa pana cand...

Ma uit fascinata la aceasta usa care pare o oglinda, si totusi nu se reflecta in ea ce era in jurul meu.Dau sa intru dar ma  opresc totusi ca nu eram sigura (parea ireala) si il intreb pe unul dintre "ghizii" de pe "prispa" din fata: aceasta este...Nu termin vorba si el zice zambind:"este usa de intrare, nu este oglinda".Aaaaa, imi zic in gandul meu, zambind:" macar nu sunt prima care s-a gandit la asta":)

Tablourile erau in diverse stiluri, iar unele dintre ele erau particulare datorita detaliilor pe care le contineau. Privindu-le puteai vedea munca enorma investita.Dar ce mi-a placut cel mai mult a fost paleta de culori vii, pe gustul meu :)

El este cel care ne-a indurmat prin galerie. Era de o calmitate iesita din comun.Umblam dupa el ca un catelus si il intrebam in continuu, ce bea, ce mananca, ce fumeaza de este atat de impacat cu el.El raspundea la orice intrebare :sunt balineeeeeez, asa suntem noi.Doamne, daca le-as afla secretul, ce bine ar fi! 

A durat ceva sa se hotarasca Rona pe care il vrea deoarece a constatat o scumpire semnificativa fata de anul anterior, iar in timpul negocierii eu m-am gandit ca o sa imi para rau daca nu imi iau si eu un tablou, motiv pentru care, m-am hotarat.Fara sa ma gandesc ce voi face cu el dar totusi fericita de idee, am ales unul foarte colorat. A fost neprevazuta aceasta achizitie, dar, dupa cate veti vedea in aceasta lume fascinanta, tentatile au fost la tot pasul. Daca ati stii cate lucruri as fi vrut sa aduc acasa din Indonezia!De la "batik", la tesaturi, pana la mobila. Da, nu exagerez!Tot ce aveau facut din lemn era minunat!Si nu numai...

M-au chemat in spate, undeva, sa vad cum imi impacheteaza taboul, un taboul care avea sa strabata initial drumul inapoi in Jakarta, apoi spre Milano si in final in Romania. Asa ca, trebuia sa ma asigur ca totul este in regula :)

Acolo unde impachetau tablouri, intr-o curte vecina, era o gradina cu ceva plantat. Am intrebat curioasa ce plantau si mi-au spus ca "marijuana". Am ras amandoi si i-am zis ca nu il cred dar el nu a incercat sa ma convinga. Asa ca, e posibil sa fii avut dreptate. Voi ce ziceti de asta? Eu cred ca in Bali orice este posibil :D

Si mi-am luat fericita tabloul care arata ca o poseta.Oricum mi-a prins bine modul in care mi l-au impachetat.L-am putut transporta fara batai de cap si aproape nici nu am simtit ca il aveam cu mine.Singura problema era ca nu parea o "poseta" prea estetica.

La final, am aflat de la un alt ghid, ca de fapt, ghidul nostru (ala super-calm), era pictor la randul lui.L-am rugat sa ne arate ce picteaza, ne-a zis ca are ceva in lucru, dar nu se grabeste deloc pentru ca, zicea el, stie ca o sa ajunga cel mai mare pictor din lume.Am ras, am glumit, dar cand mi-a aratat tabloul lui, am ramas muta de admiratie!Priviti si voi cata frumusete si cate detalii!Va rog sa il priviti cu atentie si sa observati toate pasarile pictate acolo! Incredibil de mult mi-a placut tabloul lui.Mai avea inca de lucru la el.Cata munca!Incredibil! Sper sa aibe clientul potrivit, atunci cand va fi cazul, pentru ca merita.Si sper sa ajunga cel mai mare pictor din lume. Imi plac oamenii cu aspiratii inalte. :)

Acolo am aflat ca de fapt toti ghizii sunt si pictori la randul lor. Pe cativa dintre ei i-am gasit la munca!Priviti:

Am parasit galeria de arta iar pe drum am fotografiat din nou, tot ce a miscat!

Ne-am indreptat catre campurile de orez.

La campul de orez ne-am inceput vizita cu un pranz la terasa-restaurant care avea priveliste catre campul de orez.

La campul de orez am facut un milion de poze. Era ireal de frumos!Arata ca o carte postala.Nu glumesc. Desi Rona nu prea avea cheful cu ea, eu am tinut neaparat sa coboram si sa intram in interiorul lui sa ne plimbam pe fiecare terasa. Iar privelistea din interior a fost chiar mai frumoasa decat de sus.Stiti cum e senzatia sa "patrunzi" intr-o carte postala? Nici eu nu am stiut pana nu am ajuns aici dar fix asta am simtit cand am coborat in interior.Sper ca fotografiile sa vorbeasca de la sine .

Pe cand stateam inca la restaurant, am observat-o pe localnica din imagine, care alerga dupa doi turisti blonzi (englezi cred) incercand sa-i convinga sa poarte palarii.Din nu stiu ce motive, cei doi fugeau de ea, ca piscati de purici.Adevarul este ca e o mare greseala sa te plimbi fara palarie in campuri atat de expuse si in Bali, in general.Mi-am si imaginat cum vor arata cei doi dupa plimbarea la campul de orez :D

Oricum, eu m-am bucurat de aparitia balinezei,care mi-a oferit o imagine completa deoarece apartinea peisajului.Si in felul asta, am surprins fericita, o alta carte postala ;)

Pe langa nuci de cocos, vedeti in fotografia de mai sus, un alt fruct absolut nou, dar in acelasi timp, vechi, pe care l-am descoperit aici. Inca din Milano, mi-a povestit o colega despre acest fruct. A inceput prin a ma intreba daca sunt curajoasa in ceea ce priveste experimentele culinare. I-am raspuns ca atata timp cat nu e vorba despre carne sau alte produse asimilate, sunt deschisa la experimente. Ok, a spus, atunci aminteste-ti sa gusti DURIAN (asta este numele fructului).Este un fruct care miroase oribil, extraordinar de urat, dar care, daca treci peste asta, este foarte bun. Este un fruct, pe care fie il iubesti fie il urasti. Nu exista cale de mijloc. Asa ca, inca din Jakarta, intrebam pe toata lumea, unde pot gasi DURIAN. Colegii indonezieni, mi-au adus sa incerc diverse fructe, dar pe acesta au spus ca nu mi-l pot aduce la birou pentru ca miroase foarte puternic si putem deranja pe cineva.Asa ca, tot ce pot sa spun este ca nivelul curiozitatii mele a crescut la maxim, pana cand, l-am gasit... Nu va puteti imagina cum miroase.Am un singur cuvant sa-l descriu: ORIBIL. Mi-a venit rau cand l-am mirosit prima data.Parca este un sconcs al fructelor!Nu am crezut ca pe lumea asta poate exista un FRUCT care sa miroasa in halul asta. Il recunosti de la o "posta". Credeti-ma!Dupa ce l-am mirosit prima data, il puteam identifica oriunde.Daca l-am gustat va intrebati?Normal ca l-am gustat!!!!Nu puteam sa parasesc tara asta fara sa-l gust.Ok, am recunoscut, la gust nu este la fel de oribil ca si la miros, dar mai recunosc si faptul ca initial l-am gustat tinandu-ma de nas, moment in care nu a mai avut nici un gust si normal, nici un miros :) A fost insipid.Concuzia este ca nu imi place. Adica, nu poftesc noaptea la el si sunt sigura ca nu voi pofti niciodata. Dar am intalnit oameni care il iubesc. Deci, gusturile nu se discuta! :)

Domnul din imagine arunca niste caramizi intr-o groapa din care, se auzeau niste voci. L-am surprins ca discuta cu un coleg...ceva.L-am urmarit vre-o 5 minute cred, incercand sa inteleg ce face si mai ales, asigurandu-ma ca "colegul" mai traieste dupa ce el arunca caramizile alea cu atata nonsalanta. S-a auzit vorbind din groapa dupa cateva caramizi motiv pentru care am plecat hotarata fiind ca STIU EI CE FAC:)

Dupa campul de orez, ne-am plimbam pe o strada comerciala iar Madi ne-a propus sa intram intr-o curte.Acolo ne-a aratat templul casei respective si am ramas impresionata de cat de mare era si cate statui avea, datorita faptului ca era privat, doar pentru familia respectiva! Atunci mi-am imaginat cum fiecare familie poseda de fapt biserica proprie! Cat de credincios trebuie sa fi sa faci asta? Dar, asa cum va spuneam si cu alta ocazie, aceasta credinta pare sa ii ajute sa aibe o viata mult mai linistita, mai plina de speranta, mai frumoasa!Iar in final, asta este tot ce conteaza!

Viata e Fantastica!

Bucurati-va de ea!