M-am gandit sa va dau o pauza de Bali si sa va spun interesanta poveste a accesoriilor. Poate v-ati saturat de lumea noua. Desi, eu va spun sincer, nu ma voi satura niciodata. E prea minunat sa te saturi. Cred ca m-as uita in continuu la aceste fotografii, unele poate miscate, altele nu tocmai reusite, dar toate...atat de pline de amintiri frumoase. Daca imi umplu sufletul de fericire, este suficient.Chiar nu trebuie sa fie exceptionale, sau perfecte. Viata este facuta din lucruri mici, simple, din gesturi aparent banale, din caramizi minuscule.La final, toate acestea se concretizeaza cu un templu urias, comparabil cu cel pe care urmeaza sa vi-l prezint in postarile urmatoare, un templu descoperit in Indonezia care m-a emotionat pana la lacrimi. Da, din picaturi mici, poate iesi ceva fabulos.Credeti ca viata vostra este banala sau nesemnificativa? Ei bine, nu este asa!Chiar si acum, cand cititi aceasta postare, mai puneti o caramida la templul personal. Un templu durabil, care va fi transmis din generatie in genetatie. Asa ca, fiti atenti la lucrurile si gesturile mici. Ele vor fi temelia, peretii iar in final spendidul acoperis.Va doresc sa fiti mandrii de opera voastra de arta si multumiti de ceea ce ati lasat in urma voastra!
Sa ne intoarcem la accesorii: si ele, lucruri mici, care impodobesc "templul".
Voi incepe povestea spunandu-va modul in care, fara sa stiu nici eu cum, si mai ales datorita carui lucru, am primit exact in ziua plecarii in Jakarta o palarie de la Rona.Stiam ca voi avea nevoie de palarie, pentru ca m-au avertizat cu totii ca soarele din acea parte a lumii este prea puternic pentru pielea mea asa ca stiam ca trebuia sa m-a protejez. Am decis insa ca voi cumpara una speciala de acolo care va tine loc si de suvenir. Insa vineri, exact in ziua plecarii, am ajuns la munca si m-am trezit cu o palarie pe birou? Am intrebat mirata ce este cu palaria asta? iar Rona, multumita de gest, mi-a spus ca a adus-o din garderoba ei personala SPECIAL pentru mine. Era o palarie "deosebita", asa cum probabil ati remarcat in poze! Si daca nu, am sa adaug o poza in prim plan, ca sa aveti ocazia sa o remarcati :)
Vorbim despre o palarie pe care eu una, nu mi-as fi cumparat-o niciodata.Am probat-o acolo in birou. Toti mi-au facut complimente, ca imi sta bine, Rona mi-a spus ca parca sunt un cowboy.Mie, una, mi se parea ca arat ca o doamna de societate... invechita, deci e clar, nu mi-a placut:) Intr-un final insa, am acceptat resemnata faptul ca palaria va face parte integranta din povestea mea in urmatoarele trei saptamani asa ca, tot ce imi ramanea de facut era sa o accept bucuroasa.Si mai exista si o vorba faimoasa pe care o respect :"calul de dar...", ceea ce m-a facut sa vad partea buna a lucrurilor si aceea este ca "macar aveam o palarie!".
Trebuia sa ne fi vazut cand am plecat spre aeroport, amandoua cu palariile (ca doar nu aveam sa le punem in bagaje, ca de ... se turteau :)). Ziceai ca plecam in vacanta, si adevarul este ca asa ma simteam, la propriu :-)
M-a servit faimoasa palaria ca un valet credincios, pe toata perioada misiunii, si mai ales in mini-vacantele pe care le-am trait. Iar intamplarea face ca, la campul de orez sa realizez ca este chiar mai "deosebita" decat am remarcat eu initial!
Am sa va povestesc in amanunt. La campul de orez, atunci cand am coborat in interiorul lui si ma plimbam fascinata pe fiecare terasa in parte, la fel ca si noi, mai erau si multi alti turisti care faceau acelasi lucru. Plimbandu-ma pe acolo, am vazut urmatorul dispozitiv care era manavrat de un izvor de apa, care curgea pe el si semana la zgomotul pe care in facea cu o toaca.M-am oprit curioasa sa il urmaresc si sa il filmez. Se auzea toaca si "linistea" campului, cand deodata in spatele meu o voce de barbateasca spune (in engleza): stii cumva la ce foloseste?", face o pauza, vazand ca nu reactionez, si adauga:"sau pentru ce este aici?"
Initial, asa cum v-am mentionat, nu reactionez, dupa care, imi dau seama ca eram doar noi doi acolo, si ma intorc foarte mirata la el:"Vorbesti cu mine !?!?!?". La care el, (vazandu-ma atat de contrariata) imi spune zambind:"Da, cu tine. Te intreb special pe tine pentru ca arati ca ... un expert in orez!". Am ras amandoi, in hohote, iar dupa asta am vorbit de una singura, si mi-am dat seama ca de fapt, mai mult decat seman cu un cowboy, seman cu un "orezar"!!!!, si asta, doar datorita palariei :-D Dupa incident, pentru evitaerea oricaror confuzii, am decis ca voi purta palaria invers, sperand din tot sufletul sa nu mai am parte de confuzii de genul asta, cat timp voi mai bantui pe aici. :-D
Dupa ce am trait acel incident in Bali, la auzirea anuntului ca voi pleca intr-o alta tara exotica, Trinidad and Tobago, primul gand a fost:imi trebuie o palarie!!! Bineinteles ca la intoarcere din Indonezia, i-am returnat bucuroasa palaria "deosebita" Ronei. Acum, trebuia sa ma gandesc pe cont propriu,ce palarie voi purta in Trinidad and Tobago, avand in vedere ca soarele, dupa cate am studiat pe net, este la fel de puternic ca in Indonezia.De data asta, aleg ceva de acasa, o palarie cumparata in vacanta trecuta, care era mai simpla, si mai pentru zilele noastre, si care nu aducea nici a cowboy, nici a "orezar" ci atentie, a ... vanator!Sincer acum, m-am amuzat tot drumul si i-am trimis selfie-uri lui S, amuzandu-ma de cate ori ma vedeam intr-o oglinda, si spunandu-i cat de vanator ma simt (bineinteles ca iar am purtat-o pe cap, doar nu aveam sa o tin in geanta, sa se turteasca). Desi nu imi place sa postez selfie-uri facute in oglinda, de data asta am sa o fac pentru ca numai asa veti intelege povestea pana la capat.. Asa ca, priviti cum aratam:
-1.jpg)
Si am plimbat eu palaria de acasa la aeroport, de la aeroport la hotel, de la hotel, iar la aeroport (pentru ca v-am spus deja despre escala de o noapte in Londra - palarie plimbata, nu gluma) , aduncand-o in siguranta in Port of Spain, Trinidad and Tobago.
Aici, am ajuns cum va spuneam, destul de sifonata, obosita, si cu o stare de rau astfel incat nu imi mai trebuia nimic. La control pasapoarte, m-a intampinat o localnica, pusa pe harta, si cu multe intrebari dure dspre vizita mea fara viza acolo (de parca intram in State, nu intr-o mica/mare "insulita"). Scap de ea, cu chiu, cu vai si ma indrept catre bagaje. Constat ca datorita faptului ca am intarziat ceva la interogatoriu cu duduia, tocmai le ridica un angajat al aeroportului de pe banda de bagaje. Ma indrept spre el, ii spun ca sunt ale mele. Le iau fara probleme si dau sa caut iesirea din aeroport.
Vad o coada undeva la un birou la care era inscriptionat "nimic de declarat". Cum nu ma simteam ca as avea ceva de declarat, ma asez la acea coada. Deja, starea mea de oboseala si ameteala se intensifica. Imi vine randul la coada, un ofiter ma intreaba daca am ceva de declarat, spun nu, iar el ma priveste efectiv in ochi, foarte suparat, imi da niste formulare, si imi arata sa ma duc la celalalt ghiseu (adica, la cel cu "ceva de declarat"). Ma uit la el buimaca, nu inteleg ce am gresit? Dar ma conformez, si plec spre acel ghiseu. Completez mai intai formularul. La un paragraf spune ca : "declar ca posed medicamente, substante chimice, droguri etc"-cu doua obtiuni raspunsuri, alb sau negru adica, da sau nu. Imi aduc aminte de punga de medicamente pentru uz personal, pe care o am la mine.
Acum, eram in dilema, daca bifam "da", insemna ca am si droguri, si alte alea, daca bifam "nu", insemna ca mint...partial.Si ma gandeam cu groaza, ca as fi facut orice si ca tot ce imi doream era ca vreau sa plec mai repede la hotel, sa fac un dus fierbinte si sa dorm.Incrucata in dilema mea, ma indrept catre ofiter sa ma sfatuiesc cu el. Ma apropii de birou, ignorand faptul ca era ocupat, si incep sa pun intrebarea la care el imi spune incruntat:"asteptati dupa linia rosie!". Ma uit pe jos, vad intradevar o linie rosie pe care o incalcasem fraudulos.Deja a inceput sa imi fie frica! M-am gandit din nou, oare ce am facut?, oare am ceva in geanta care i-a deranjat ?(gandindu-ma ca ei deja mi-or fi cercetat geanta), eram pur si simpul "paf".
Stand acolo, dupa linia rosie si asteptand, deja speriata dar oarecum resemnata, sa imi vina randul, vad un afis maaaaaaaaaaaare, lipit de biroul agentului si spunea cu litere de tipar, cat capul meu de mari :
"IT IS ILLEGAL TO: IMPORT, ACQUIRE, POSSESION OF, SELL OF CAMOUFLAGE (this include all items of camouflage and all colours)"! - (este ilegal sa importi, achizitionezi, posezi sau sa vinzi camuflaj (aceasta include orice fel de produse de camuflaj si in orice combinatie de culori)
Va spun sincer, trebuia cineva sa ma filmeze, la ce figura am facut!Parca eram la camera ascunsa! Eu, cu palaria mea de vanaror pe cap, citind de doua ori (pentru ca nu imi venea sa cred), afisul, si mai ales partea cu "posesia camuflajului".
Atunci am inteles de ce toata aceasta ostilitate la toate birourile si de ce m-au pasat atat de la un birou la altul. Mi-am scos frumusel palaria de pe cap si mi-am asteptat randul, vinovata.Doamne, ce dor imi era in acel momennt de "deosebita" palarie de "orezar" a Ronei. Nimeni nu ar fi avut nimic de obiectat daca un "orezar" ar fi vrut sa le intre in tara. In acel moment, punga mea cu medicamente a devenit nesemnificativa.
Imi face semn agentul sa ma apropii. Eu, cu palaria in mana, ca la primar, ma apropii, si ma fac ca ploua, intrebandu-l de medicamente. Imi spune sa bifez raspunsul corect :"da", dupa care ma pune sa imi desfac toate gentile. Le desfac , adun toate medicamentele intr-un colt (realizand ca aveam destul de multe, aproape o "mini-farmacie") si astept spasita, pedeapsa.
El ma mai lasa sa astept cateva minute bune, dupa care vine la mine si spune rastit:"astea sunt medicamentele?", zic:"da". El, nici macar nu le atinge, si imi ia palaria din mana spunand: "dar asta, ce este?". Eu ii explic cum ca acum am citit pentru prima data afisul, ca nu m-am asteptat la asa ceva si ca sunt aproape socata de existenta unei astfel de legi pe lumea asta, iar in final ii spun ca o poate pastra linistit daca vrea, ca eu nu ma supar ( ma si vedeam in inchisoare, acuzata pentru posesie ilegala a unei banale palarii cu imprimeu de camuflaj). El se uita la mine, se uita la ea, iar se uita la mine, iar la ea si intr-un final zambeste (primul localnic care zambeste, Doamne!) o ia si o indeasa intr-un colt al gentii si imi spune ca asta e tot ce poate face pentru mine dar sa uit ca o am la mine pe toata perioada sederii in aceasta tara, dupa care, intr-un final FERICIT ma lasa sa trec , in sfarsit "granita"! :-D
Abea in taxi, cand m-am linistit, am avut puterea sa rad pe infundate, cu sughituri de ceea ce mi-a fost dat sa traiesc, de la o... banala palarie si la gandul ce parere va avea S cand ii voi povesti despre prima mea aventura de "vanator" in Trinidad and Tobago!:-D
Asa ca,dupa aceaste doua povesti, probabil ca sunteti de acord cu mine cand spun ca accesoriile ne pot face viata mai palpitanta dar si mai interesanta!Asta e motivul pentru care le iubesc asa de mult si e clar ca nici dupa acest incident fantastic nu voi renunta la ele. Sunt cel putin la fel de bune ca si condimentele!Iar despre condimente, credeti-ma, am avut atat de muuuuuuuuuuulte de invatat in cele doua misiuni de pana acum. Poate inainte de toate astea le iubeam dar acum, pot sa declar hotarata ca:SUNT DEPENDENTA DE ELE!O concluzie banala ar suna asa:simt ca fara ele, viata nu ar avea aroma, templul nu ar fi intreg! :-)
Nu uitati:
Viata e fantastica!!!!!!! :-)
.jpg)
