In calatoria visurilor implinite creionez astazi in culori vesele, linia de finis pentru al doilea an. Impropriu spus al doilea deoarece, sa fiu sincera cu mine dar mai ales cu voi, aceasta calatorie a inceput acum treizeci si un pic de ani. Pe atunci credeam ca a calatori este pasiunea vietii mele. Acum cred ca este viata mea. Este ceea ce ma tine in viata. Nu cred ca pot traii fara.Sau de fapt, pot. Viata m-a invatat ca pot trai in orice conditii, si nu oricum, ci doar fantastic. Acolo in mintea mea, exista un coltisor care oricat de adanci ar fi apele, el se incapataneaza sa pluteasca deasupra. Acel coltisor de rai este minunea mea. Probabil nu este mai mare decat un punct, dar sunt sigura ca e stralucitor, colorat si mai ales incapatanat. :) Minunea mea incapatanata care ma vrea, care ma duce pe taramuri nebanuite si pe care o iubesc mai presus de orice. Ca sa ii intelegeti puterile aflati ca, chiar si pe patul de spital eu tot cu gandul la urmatoarea destiantie am fost...Puteti sa o numiti nebunie, dar credeti-ma e o nebunie frumoasa, plina de impliniri.
Daca tot vorbim de mozic iar pe cel de anul trecut l-am numit primul, sa-l numim, in final, pe acesta al doilea an de cand am inceput sa scriu, sa strang fotografiile laolalta, sa impartasesc cu voi trairile mele, sa rad si sa plang cu "creionul" in mana, aici pe blog, pentru mine, pentru tine, pentru oricine poposeste dornic de o pauza de realitate.Am stors din el tot: am inceput cu pulpa, apoi semintele, apoi polenul si nu m-am oprit aici. Iar acest an fantastic, la fel ca si cel trecut, l-am trait masurandu-l cu compasul si nu cu ceasul (sau cel putin, asa imi place mie sa cred).
Asa cum poate va amintiti, am inceput anul cu capul in nori si cu dorinta de a plutii prin el ca o frunza pudrata de vant. Si asa am si facut cu mentiunea ca daca poate uneori, daca am simtit ca este mult prea lin, am intervenit doar un pic la viteza vantului :) . A fost un an greu, cu surprize placute dar si neplacute, cu internari in spital, cu accidente nedorite, cu pierderi irecuperabile, cu doruri si temeri, cu lacrimi de bucurie dar si de neputinta, cu prietenii noi si vechi, cu lectii de viata invatate, cu trairi ireale, cu dezamagiri dar mai presus de toate, FANTASTIC. Pregatind aceasta postare, am avut eu insami ocazia sa-mi parcurg anul in imagini si pot sa spun ca m-am impresionat. Da, eu pe mine. Suna ciudat, stiu, dar s-a intamplat la propriu sa am senzatia ca traiesc intr-un vis, o alta viata, o alta dimensiune. Nu am targhete prin care sa ma forteze sa ating niste obiective, nu voi spune ca am vazut "x" tari ,"y" continente sau "z" orase pentru ca nu este asa. Nu cred ca exista om pe pamantul asta care sa faca aceasta afirmatie si sa fie si credibil. Daca este sa compar, anul asta este mult mai ireal decat anul trecut si cu toate astea, pot sa va spun doar un lucru: cu cat calatoresc mai mult, cu atat mai tare realizez dimensiunea mea minuscula in aceasta lume IMENSA si care are atatea de oferit incat simt ca nu-mi ajunge o viata intreaga sa o descopar. Mai simt ca ceea ce am facut pana acum a fost doar o joaca de copil. Acum am devenit cu adevarat flamanda. Simt ca vreau sa aprofundez si sa descopar secretele locurilor pe care deja le-am vizitat sau pe care le voi vizita, vreau sa ma las invatata de toata fuziunea de cultura si civilizatie a intregii planete, vreau sa stiu, vreau sa desenez cu lumini si umbre tablouri de inspiratie, vreau sa traiesc descoperind si sa descopar traind. Ceea ce imi este clar este ca nu ma pot si de fapt, nici nu vreau sa ma opresc, nu acum, nu vreodata.
Si acest an l-am trait de parca ar fi fost ultimul din viata mea. Este un sentiment atat de inaltator care te face sa constientizezi ca fiecare clipa conteaza, ca nu merita irosita nicicum, ca gandurile negre nu-si au loc intr-un prezent mult prea mic si prea pretios si atunci nu iti ramane decat sa le alungi, ca nu ai voie sa lasi ceva important de facut pentru un maine care nu este decat o fictiune si pe care nu stii daca il vei primi sau nu. Acest tip de gandire te invata sa traiesti lucruri increbibile ACUM si nu oricand si nu oricum, ci intr-un mod fantastic.
Si acest an l-am trait de parca ar fi fost ultimul din viata mea. Este un sentiment atat de inaltator care te face sa constientizezi ca fiecare clipa conteaza, ca nu merita irosita nicicum, ca gandurile negre nu-si au loc intr-un prezent mult prea mic si prea pretios si atunci nu iti ramane decat sa le alungi, ca nu ai voie sa lasi ceva important de facut pentru un maine care nu este decat o fictiune si pe care nu stii daca il vei primi sau nu. Acest tip de gandire te invata sa traiesti lucruri increbibile ACUM si nu oricand si nu oricum, ci intr-un mod fantastic.
In acest an am vizitat locuri minunate pe care va invit si pe voi sa le vizitati alaturi de mine in mozaicul de vise pe care l-am pregatit. Este o selectie minimala din miile de fotografii si aventuri pe care le-am adunat si pe care promit sa vi le arat in postari separate pentru fiecare destinatie pentru ca va asigur ca merita. Sper sa va placa si sa va faca sa va doriti sa mai adaugati o caramida la corabia propriilor voastre visurilor, in fiecare zi, in fiecare clipa. Nu avem clipe de pierdut!Viata este cu adevarat Fantastica iar propria fericire este cu adevarat dependenta numai si numai de noi insine!
Povestea anului meu s-a tesut in jurul orasului meu de suflet, Milano. Sunt recunoscatoare pana in infinitul universului pentru tot ceea ce am primit si pentru fiecare zi in care am avut darul de a ma trezi, respira si mai ales visa.
Anul a inceput printr-o vizita in Murano.
A continuat intr-o vizita scurta in Pavia, un mic orasel boem care m-a imresionat si care mi-a intarit impresia ca Italia e frumoasa pretutindeni.
Milano
Undeva intre Pavia si Milano, un inceput de primavera zgribulita o fotografie "curata" care inspira pace si liniste si care imi place foarte mult.
Am cucerit apoi Shenzen, China si ale lui zgaraie-nori. O experienta de neuitat!
M-am reintors intr-un Milano inflorit si insufletit de dulcea primavara, care ma astepta cu portile deschise! :)
Fotografie surprinsa la Porta Romana, Milano
Am plecat apoi sa cucerim incantatoareaToscana si am vizitat cu ocazia asta Arezzo, San Giminiano, Florenta si Lucca.
Urmatoarea destinatie a fost Sardegna, Alghero , si cred ca m-am lasat cucerita pe viata. Stiati ca acestei insule i se spune "Caraibele Europei"? Va spun doar atat, este cu siguranta de vizitat si chiar de petrecut vacanta.
Am "fugit" apoi o zi in Roma pe care am savurat-o.
Iar acolo unde am avut ocazia, mi-am lasat amprenta (adica prin caiete, pe pereti, pe nisip, pe stalpuri ... adica chiar oriunde am avut ocazia :))
Africa nu putea lipsi din programul meu.Am ajuns asadar in Angolo, Luanda :)
Cinque Terre m-au atras din nou in mrejele lor. Ma declar invinsa de frumusetea acestor locuri si admit ca ma voi intoarce ori de cate ori voi avea ocazia.
Prima fotografie este surprinsa in La Spezia, oraselul boem din care recomand vizitarea intregii coaste Ligure
Sub fierbintele soare al verii ne-am hotarat sa vizitam oraselul care ne-a mancat multe zile si nopti: Bergamo. Si zic asta pentru ca este orasul care gazduieste unul din cele trei aeroporturi ale lui Milano. Aeroportul este enervant de departe motiv pentru care numai cuvantul Bergamo ma irita. Dar ... dupa ce mi-am facut timp sa orasul, m-am indragostit de el. Este neasteptat de minunat!!!
Am plecat din nou la drumuri lungi si aventuroase, de data asta, pentru a doua oara in Trinidad&Tobago. Punga din imagine are o poveste emotionanta despre romani in strainatate. Promit sa va spun toata povestea intr-o postare mai detaliata.
Dupa cum spuneam, mi-am lasat amprenta peste tot: de data asta, in Tobago!!! :)
La intoarcere am vizitat Stresa si Mottarone, doua localitati pe malul Lago Maggiore. Lacurile de munte din nordul Milano sunt incantatoare ( toate, fara exceptie)!!!
Am cucerit apoi inaltimile acoperisului Duomo-ului din Milano :)
Si am avut marea sansa sa ma regasesc in orasul Champion League 2016 - Milano bineinteles. Si chiar daca nu sunt o microbista, orasul a fost imbracat intr-o atmosfera de vis pe care am savurat-o recunoscatoare, alaturi de cei pasionati.
Inghetata sa nu lipseasca in nici o zi din Italia, oriunde ne-am afla!
Din nou la Lago Magiore! O splendoare!
Milano, Navigli! Una dintre cele mai frecventate zone in special in timpul verii!
Vacanta de vara am ales sa o petrecem tot in Italia. Ne-am opri de data asta pe splendida coasta Amafitana, un loc splendid, ireal pe alocuri. Am vizitat cu ocazia asta : Sorrento, Amalfi, Positano si Capri.
Positano
Capri
Am plecat din nou , de data asta cu trenul. De la un punct al anului, nu am mai avut masina dar m-am descurcat minunat si cu trenul. Nimic, absolut nimic nu a stat in calea dorintei mele de a cucerii/descoperii lumea.
Am patruns din nou in universul Disney de data asta, in Verona! Incantator moment!
Verona vazuta de sus!Un oras de vis! Merita vizitat!
M-au viziat prieteni,familie, am vizitat prieteni la randul meu si mi-am facut prieteni noi ( priviti acest Macau superb) :)!
O zi insorita de toamna tarzie in Bucuresti, Parcul Kiseleff!
Am avut sansa si am ajuns (incredibil , nu-i asa?) si pentru a treia oara in Trinidad&Tobago care m-a incantat seara de seara cu apusurile lui spectaculoase, cu oamenii si povestile lui , cu mancarea si plajele si multe, multe altele.Pot sa scriu o carte despre Trinidad ... :)
Mi-am lasat din nou amprenta! ( si nu, nu era prima amprenta romaneasca acolo asa cum imi placea mie sa cred :) )
La intoarcere, am vizitat de dor, Barcelona, prima mea mare dragoste, un loc cu totul si cu totul special in inima mea.
A urmat Halloween-ul in Bucuresti :)
Si o a doua vizita scurta la Roma, mereu incantatoare, in orice anotimp si moment al zilei.
Si ca si cum nu era deja destul de fantastic anul meu, in preajam Craciunului m-am intalnit chiar cu el, cu Mos Craciun!
In vacanta de iarna am ales sa vizitam un taram desprins parca dintr-un basmele fratilor Grimm: Alsacia cu ale ei Strasbourg si Colmar. Visul mai multor nopti de iarna!Incantatoare locuri!
In drum, am vizitat si Basel, in Elvetia, acolo unde mi-am lasat, din nou, amprenta ( asa cum spuneam, oriunde am gasit un loc de lasat amprente, am lasat-o si eu pe a mea) :)
Iar la sfarsitul anului fantastic, intr-un mod neasteptat si aproape ireal (daca nu chiar , ireal) a venit aceasta ocazie fantastica ( probabil de acolo de undeva, din desaga visurilor implinite in care am crezut intotdeauna) care m-a adus in zbor in SUA ( o dorinta pe care am avut-o inca din copilarie). Nici acum nu imi vine sa cred ca am trait sa vad cu ochi mei acest vis, sa-l simt in pielea mea. Cateodata, inca ma intreb daca a fost vis sau realitate. E sentimental de implinire totala pe care va doresc si voua sa-l traiti.
Si de parca nu era suficient, am nimerit in toiul Superbowl , un fel de Champion Legue European cu deosebirea ca aici este vorba de fotbal american. Daca va intrebati cum fac de ma aflu mereu in toiul actiunii aflati ca nici macar eu nu stiu ( e un mister, unul placut de data asta).
Am vizitat in SUA: Houston ( Texas), Miami si KeyWest ( de trei ori wow pentru Key West ( veti vedea de ce in postarea in care voi povesti toata aventura)
Mi-am lasat si in Key West amprenta ( de data asta intr-un mod mult mai original )!!!!!! :)
" See the WORLD and share with the WORLD!" Cam asta este si principiul datorita caruia s-a nascut acest blog. Imi face o deosebita placere sa impartasesc cu voi toate aventurile mele.
A fost o postare luuuunga, stiu. Imi pare rau daca v-am plictisit dar inainte de orice am facut-o pentru mine, pentru mintea mea aventuroasa, pentru inima mea nestatornica, pentru simturile mele alunecoase: am avut nevoie de aceasta poveste in imagini ( anul doi dintr-un lung sir de ani asemenea) care sa ma convinga ca DACA VREI CU ADEVARAT, E POSIBIL! TOTUL, ABSOLUT TOTUL, ESTE POSIBIL!
Viata E Fantastica!
PS Fiecare destinatie va avea locul ei special pe blog, cu mult fotografii fantastice dar mai ales povesti ... mai ceva ca-n povesti :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Patrunde in Lumea Mea Fantastica si spune-ti parerea! :D