Lumea noua: Cap.9 - Jokjakarta : Borobudur Temple

Primul weekend in Indonezia, asa cum v-am povestit deja cu lux de amanunte, l-am petrecut in mult prea iubitul Bali.In saptamana urmatoare am fost la targul de artizanat. Deja se apropia al doilea weekend ( si ultimul). Din dorinta de a face/vizia cat mai multe locuri i-am intrebat pe localnici cum imi recomanda sa imi petrec acest weekend. Mi-au spus as putea sa ma duc in Singapore. Hmmmmmmmmmm!Putea fi o idee!M-am uitat pe harta, eram relativ aproape. Mi-am zis, cred ca este o idee buna sa fac asta, avand in vedere ca tot ma aflu in coltul asta al lumii.Si am inceput sa studiez problema sa vad ce posibilitati de avion si cazare as avea. Abia atunci am realizat ca Singapore este un oras-tara, concentrat, sau mai bine zis inghesuit pe o insulita. Nu mica mi-a fost mirarea cand am vazut ce fel de cazari puteai gasi acolo. Fiind o proprie organizatoare a vancantelor, sunt familiarizata cu rezervarile on-line pentru cazare. De-a lungul timpului am avut parte de diverse surprize in ceea ce priveste modalitatile de cazare in diverse colturi ale lumii, cum ar fi: cu baie comuna, cu alte 10 fete in camera sau camera mixta, fete si baieti.Credeam ca le-am vazut pe toate din punctul asta de vedere. Dar...in procesul de evaluare a  minivacantei in Singapore, am avut surpriza de a gasi cazare in..."capsule". Cum arata asta? Ei bine, exact ca si cusetele de tren: oferta era de un loc intr-o camera comuna de 10 sau 12 paturi care era impartita efectiv in capsule (paturi supraetajate dar nu pe lungul peretelui ci pe lat). Aratau exact ca un fagure, ca si cusetele intr-un tren, sau ca si sertarele la morga. :D Tare ciudate si greu de acceptat mi s-au parut.Atunci mi-am dat seama ca vorbim de un oras supraglomerat, si ca imi voi petrece timpul in trafic intr-o metropola, futurista cei drept.Dar eu, in acele momente, aveam nevoie ... sa calc pe iarba, sa merg pe jos, sa respir in afara zgaraie norilor, si sa ma simt libera. Moment in care m-am razgandit in ceea ce priveste Singapore.

I-am intrebat ce alte posibilitati as mai avea. Mi-au insirat cateva puncte de atractie cum ar fi : 100 de insule (un loc la aproximativ 30 minute cu vaporasul de Jakarta unde gaseam insule egale ca si frumusete cu cele din Maldive), un vulcan cam la 3 ore de mers cu masina de Jakarta, si apoi deodata, aproape intr-un cuvant, mi-au spus :trebuie neaparat sa vezi Borobudur Temple.Am intrebat mirata ce este Borobudur? Mi-au spus ca este locul in care voi vedea cel mai mare templu budist din lume. Una din minunile lumii cum le placea lor sa spuna!Dar pentru asta trebuia sa ajung in Jokjakarta. Asta insemna vizitarea altui oras din Indonezia, undeva in centrul insulei (Central Java), unde obiceiurile si traditiile ar fi diferite fata de Jakarta dar si fata de Bali.Nerabdatoare, si cu interesul starnit la maxim, am hotarat ca asta voi face. Am uitat sa mentionez ca Rona avea deja alte planuri pentru acel weekend,  motiv pentru care a trebuit sa ma descurc singura. Pe principiul, trebuie sa fac asta pentru ca altfel mi-ar fi parut rau sa stiu ca am fost vreodata in viata asta atat de aproape de acest loc si nu am facut-o, mi-am cumparat biletul de avion chiar in seara aia.Apoi am gasit si cazare si masina de inchiriat. 

Totul era aranjat si in concluzie, vineri, dupa program m-am prezentat la aeroport (un aeroport familiar deja, dupa experienta Bali).Aici am trait   alta experienta noua. M-am nimerit la ora rugaciunii pentru musulmani.Nu stiu daca am mentionat deja faptul ca Indonezia, cu exceptia Bali, este o tara preponderent musulmana. Acestea fiind spuse intamplarea a facut sa am nevoie la toaleta asa ca m-am indreptat intr-acolo. Veti spune ce legatura e intre cele doua. Aveti un pic de rabdare...:D Pe drum oarecum, am observat o coada interminabila care initial parea ca se indreapta catre toaleta. La coarda erau preponderent barbati.Am mers mirata si curioasa, paralel cu coada (deoarece eu normal ca, ma indreptam spre toaleta femei) pana cand am aflat unde se termina coada: la sala de rugaciuni. Nu cred ca am mentionat un amanunt important: nu va exagerez, dar aveau sali de rugaciuni peste tot, inclusiv in cladirile de birouri, in parcare la supermarket etc, in orice loc in care era posibil sa te prinda ora rugaciunii.Nevoile religioase le sunt foarte respectate in aceasta tara. De fapt, Indonezia este o tara care respecta nevoile religioase ale fiecarei religii existente acolo. Iar daca veti consulta calendarul cu zile nationala libere veti intelege la ce ma refer. Sa revenim la coada din aeroport. Am inaintat pe langa coada si cand am ajuns in fata, ce credeti ca faceau(?): ei bine, se spalau pe picioare. Aveau acolo, amenajat, un furtun si stateau pe rand si se spalau pe picioare inainte de a intra in sala de rugaciuni. Am ramas impresionata!!!

Ajunsa in Jokjakarta, am gasit o nebunie aglomerata in aeroport. In mijlocul nebuniei erau birouri care "vindeau" curse de taxi pe zone. Adica, ii aratai adresa, si ei iti incadrau cursa intr-o anumita zona pentru care aveau un tarif fix. Initial am zis ca iau taxi de afara, dar m-am razgandit gandindu-ma ca astia par mai  "oficiali" si am acceptat sa merg cu ei. Am platit in avans, m-a luat o domisoara si m-a scos din zona de duty-free, si m-a "inmanat" efectiv unuia dintre cei din multime (ca da, era o multime  nebuna si in afara aeroportului, in special de taximetristi care tabarau pe tine) si m-a lasat acolo.Aveam un mare sentiment de neliniste, deoarece la prima privire, soferul meu nu prezenta incredere deloc.Am iesit cu el din aeroport si el m-a rugat sa astept un pic ca sa aduca masina in fata. I-am zis ca este ok deoarece imi era sete si voiam sa imi iau un suc natural de la un chiosc din apropiere. Mi-am cumparat sucul si nelinistita, am asteptat soferul. Pana la urma nu prea aveam de ales.Daca nu era el, ar fi fost altul si atunci, recunosc ca poate am fost inconstienta, am decis sa merg cu el contrar instinctului meu de a renunta.Nu degeaba a fost el ales :) 

Totul a fost ok. Soferul nu prea stia prea bine engleza si cu toate astea, paradoxal  stiu,  m-a convins sa il inchiriez pe el in urmatoarele doua zile. Cum? Mi-a vorbit despre faptul ca are o fetita mica, face jobul asta de doi ani, stie multe lucruri pe care ar putea sa ma duca sa le vizitez (in functie si de preferintele mele, bineinteles), iar orarul lui zilnic era mai lung decat a celui inchiriat in avans. Iar cum eu voiam sa exploatez fiecare clipa petrecuta acolo, m-a convins. Am acceptat dar i-am zis sa astepte sa vad daca pot anula rezervarea facuta in avans. Si uite asa, el a fost in final cel ales ca si companie pentru  perioada sederii mele in Jokjakarta.

M-am documentat pe net ce era de vizitat ca sa nu ratez nimic. Stiam deja ca exista cel putin doua templuri importante in zona : Borobudur si Parambanan.Unul budhist iar celalalt hindu.Erau primele pe lista mea. Apoi mi s-a spus neaparat sa incerc bakpia, o prajitura care nu putea fi gasita decat acolo si care era facuta din fasole. Va dati seama cat de mare era curiozitatea mea in privinta acestui "desert"!!!Nu cred ca am apucat sa va spun dar indonezienii, in general, nu prea au notiunea de desert. Adica, in cultura lor, mesele zilei nu trebuie incheiate cu un desert iar notiunea in sine este mai mult imprumutata de la occidentali.Povestea cu bakpia cred ca a venit ca o completare a ceea ce imi povestise deja: auzi tu, prajitura cu fasole... :) Deci clar era pe lista mea de experimentat. Si apoi, mai voiam sa merg la magazine de batik deoarece toti m-au sfatuit sa imi iau de aici deoarece sortimentul era mai variat si produsele erau mai ieftine.

I-am spus lui Kaimu ( soferul) planul meu iar el mi-a explicat de la inceput ca Borobudur si Parambanan sunt amplasate in zone total opuse si ca nu le voi putea vizita pe amandoua intr-o zi. In acel moment a trebuit sa aleg si am ales Borobudur pentru prima zi.Templul este la approximativ 42 km de Jokjakarta. Asta insemna cel putin o ora cu masina , cateva ore bune petrecute acolo, intoarcerea inca o ora, calculand asa, imi mai ramaneau putine ore sa fac alte multe lucruri in prima zi. La capitolul timp cred ca sunt un pic nesatula. :)  Oricum, nu accept sa imi scape ceva din cele ce mi-am propus si fac absolut tot ce imi sta in putere si chiar mai mult sa indeplinesc planul.

A doua zi dimineata la ora stabilita a venit Kaimu la hotel sa ma ia. Conform planului intr-o ora eram la templu. Pe drum insa am trecut peste un rau, iar privelistea de pe malul acelui rau m-a fascinat. Era ca in filme, brazdat de paduri de palmieri, iar culoarea apei era rosiatica. L-am intrebat pe Kaimu daca nu exista vre-o posibilitate de a ajunge pe malul acelui rau. El mi-a zis ca stie un loc unde m-ar putea duce dar doar daca sunt foarte sigura ca vreau sa fac asta. Fara sa intreb ce inseamna aceast      "daca sunt foarte sigura" i-am zis ca da, vreau neaparat sa ajung pe malul raului. Mi-a promis ca vom merge dupa ce vizitez Borobudur.Am fost bucuroasa pentru ca m-am gandit ca voi urma o cale ne-turistica si voi patrunde in inima satelor de pe drum, in mijlocul lor si mai ales in mijlocul padurii exotice. Nu stiu daca o sa ma credeti dar asta a fost inca una dintre cele mai tari aventuri petrecute in Indonezia.Promit ca in urmatoarea postare va voi povesti cu lux de amanunte toata intamplarea. Pana atunci  va voi spune povestea fascinanta a templului care, va asigur, merita toata atentia voastra. 

Ajunsi aici, Kaimu a spus ca el ma va astepta la iesire. Dupa ce am stabilit asta m-am dus sa platesc biletul. Tarifele pentru turisti erau substantial diferite fata de cele pentru localnici.Mi-am cumparat un bilet combinat in care am inclus si Parambanan (stiind deja cu siguranta ca voi ajunge si acolo) si am trecut increzatoare de portile de intrare. La intrare chiar daca eram imbracata in rochie,mi-au spus ca trebuie neaparat sa port batik si mi-au imprumutat ei unul.Ajunsa in sfarsit in interiorul curtii  nu se vedea nimic. Stiam ca templul este mare, imens, majestuos. Ma gandeam oare unde este ascuns? Si apoi, ghidata de indicatoare, am pornit in cautarea lui pana cand, intr-o zare, mi-a aparut majestuos faimosul Borobudur. Cu cat ma apropiam mai mult de el cu atat eram mai impresionata.Fiind dimineata la prima ora nu prea erau turisti ceea ce m-a bucurat teribil.Bucuria mea avea sa sfarseasca in maxim 45 min cand a inceput sa apara din ce in ce mai multa lume.

Templul a fost construit intre secolele al 8-lea si al 9-lea, in timpul dinastiei Sailendra, in stil mandala ("cerc" in limba sanskrita), un simbol si ritual spiritual  in Hinduism si Buddhism, care reprezinta Universul.De la icneput constructia a fost proiectata sa fie un templu hindu dar pe parcursul lucrarilor a fost preluata de dinastia Sailendra care era budhista si care a si finalizat-o facand astfel din Borobudur este cel mai mare templu budhist din lume. Este construit cu aproximativ 300 de ani inaintea templului Ankor Wat si cu aproximativ 400 ani inaintea inceperii constructiei bisericilor grandioase din Europa.Cam asta este forma templului Borobudur, vazuta de sus.

Este o constructie imensa, unica, de  aproximativ 2 milioane de blocuri de piatra, pozitionata pe o suprafata de 2.500 mp.

Este cunoscut ca fiind cel mai mare templu singular din lume. Mult mai cunoscut din acest punct de vedere este Ankor Wat din Cambogia.Diferenta intre cele doua este ca Ankor Wat este un complex de mai multe temple care confera diversitate in timp ce Bourubudur este un singur templu urias!Templul a fost pierdut sute de ani, acoperit cu cenusa vulcanica a muntelui Merapi si revendicat de natura care si-a ocupat locul binemeritat printre ruinele lui tot acest timp pana cand, Sir Thomas Raffles l-a redescoperit in timpul dominatiei britanice intre (1806-1811) . Prima restaurare a fost facuta sub supravegherea lui Theodor van Erp la sfarsitul secolului XIX iar a doua, mai recenta, intre 1973-1982 finantata de guvernul indonezian si de UNESCO.

Baza templului este formata din 6 terase circulare intr-o arhitectura magnifica.Prima terasa reprezinta baza templului iar urmatoarele 5 sunt sculptate in basorelief  de jur imprejur, si aici ma refer la fiecare bucatica din pereti de piatra, pe o lungime aproximativa extinsa de 6 km. Va puteti imagina cat de impresionata am fost de munca depusa la constructia acestui templu. Vorbim de 6 km de zid sculptat. Si daca ati fi vazut cat de explicite sunt sculpturile, cate detalii au, si cat de diferite sunt unele de altele! Nimic nu se repeta iar fiecare dintre ele spunea o poveste. Impresionant!!!Sculpturile ilustreaza fiecare faza a progresiei sufletului in fata rascumpararii, episoade din viata lui Budha, si mai ales doctrinele budhiste. Borobudur este clasat ca fiind cel mai mare si mai complex templu buddhist singular, nedepasit ca si merit artistic, fiecare scena scupltata fiind o adevarata capodopera. Povestirile de pe peretii principali trebuie citite de la dreapta la stanga in timp ce cele de pe balustrada, de la stanga la dreapta.Mi s-a spus ca acest lucru a fost facut in scopul ritualului circular pe care pelerinii il fac prin miscarea in sensul acelor de ceasornic si pastrarea scanctuarului spre dreapta

Cele trei terase superioare sunt reprezentate de inele circulare decorate cu nu mai putin de 72 de mici stupa (care arata ca un fel de clopote), care au in interior cate o statuie Buddha, in concluzie, 72 statui Buddha.Majoritatea statuilor sunt in acest moment fara cap. Multe dintre capete au fost furate de vanatorii de relicve sau sunt expuse in muzee.Pe ultimul nivel al templului, pozitionata in mijloc, este o stupa gigantica dar care, de data asta, nu are in interior o statuie Buddha ci este...goala. Aceasta reprezinta NIRVANA!Atat in hinduism cat si in buddhism, Nirvana este cea mai inalta stare pe care o poate atinge cineva, o stare de iluminare care este tradusa simplu, ca fiind acea stare de beatitudine, in care nu mai simti suferinta si nici dorinta, si esti impacat si integrat in Univers.Este de fapt starea in care ciclul reincarnarilor se termina. Probabil ca ceea ce spun eu aici pare o tampenie pentru unii dar mie una, mi-a trezit un teribil apetit de cunoastere si aprofundare a celor doua religii. In acest moment mi se par atat de curate si inofensive, incat este pacat sa nu te familiarizezi macar cu informatii generale despre ele, despre modul in care privesc ele viata si existenta noastra pe Pamant.  Iar acest lucru nu l-am simtit numai aici ci si in Bali, singurul taram din Indonezia ramas in zilele noastre de religie hindusa . Si acolo, daca va amintit bine, am fost impresionata de pacea si linistea care dominau pe insula. Iar meritul este clar al religiei zen pe care locuitorii au adoptat-o.

Ascensiunea pana pe terasa superioara se face circular si este chiar solicitanta daca vrei sa respecti regula circulara impusa de ritualul religios, avand in vedere suprafata lunga de 6 km dar vederea absolut fantastica a imprejurimilor, merita tot efortul. Templul este inconjurat de paduri exotice care confera privelistii un iz aparte.Te simti deasupra lumii, aproape de divinitate. Simti ca poti atinge bolta cereasca si nimic mai mult.

Cele mai recomandate perioade ale zilei pentru vizitarea templului sunt  rasaritul si apusul. Experienta este unica si merita traita! Eu am plecat de acolo cu o puternica impresie de implinire, fericita ca am avut ocazia sa o traiesc.

Ca sa fac o mica recenzie a ceea ce am spus despre aceasta opera de arta : 2 milioane de blocuri de piatra, pe o suprafata de 2.500 mp, 6 nivele circulare si incredibila cifra de app. 6 km de perete sculptat in basorelief. Nu este spectaculos ceea ce tocmai am spus? Va spun eu, nu este doar spectaculos ci si fantastic si magnific. Ma inclin in fata celor care au muncit din greu cu sau fara voia lor pentru a ne darui noua ocazia de a afla  povestea lor si de a inchina lui Budha o asemenea ofranda.

Din pacate, incepand cu secolul 13, Islamul a inceput sa se raspandeasca in Indonezia, facand ca in zilele noastre aceasta sa devina  o tara majoritar musulmana. Temple precum Borobudur si muuuutle altele mostenite din perioada hindu/budhista au ramas pentru ei simple monumente istorice. Am avut ocazia sa vorbesc cu localnici care nu stiau aproape nimic despre semnificatia si povestea templului. Poate ca asta este si unul din motivele pentru care nu mai poti regasi in acest templu linistea si atmosfera de rugaciune care ar trebui sa domneasca aici. Turistii pe care i-am intalnit sunt in general localnici, veniti din toate colturile Indoneziei si chiar si din Australia sau Papua Noua Guinee (o insula de care eram fascinata in copilaria mea cand o regaseam in timbrele cumparate de la Filatelie iar in acel moment eram atat de aproape de ea...!!!, incredibil). Bineinteles ca majoritatea turistilor erau de religie musulmana.Am intalnit multe grupuri de elevi. Aici a fost pentru prima data cand am fost efectiv asaltata de localnici pentru a face poze cu ei. Elevii erau adusi  de profesorii de la cursul de limba engleza, acolo fiind unul dintre putinele locuri unde putea practica. Erau atat de frumosi, timizi si dornici de vorbi si mai ales de a face o poza cu mine! De fapt, cred ca  mai presus de "interviu" si de exersarea limbii, asta era scopul lor final :) Am fost curioasa de ce isi doresc atat de mult sa faca poze si mi s-a spus ca nu este ceva comun sa se regaseasca prin Indonezia turisti straini, cu atat mai mult in ultimii ani, dupa atacul terorist din Bali in 2002. Iar pentru ei acest gen de poze sunt motiv de mandrie fata de membrii familiei si de prieteni. Am acceptat sa fac poze cu toti cei care au indraznit sa ma roage. De ce sa nu le ofer aceasta mica/mare bucurie daca era atat de simplu de oferit? Tot ce vreau sa spun este ca nu au fost nici un moment agresivi sau ceva, ci din contra, i-am simtit tot timpul foarte respectuosi. 

Am facut si eu multe fotografii pe care va invit acum sa le vizionati dupa placul fiecaruia. Cand am facut selectia pentru postare recunosc, nu am sters prea multe, mai ales avand in vedere ca unii dintre voi poate chiar sunt interesati si de analiza amanuntita a detaliilor care fac diferenta :). 

Va dau in acest fel ocazia sa va faceti o idee proprie, nu doar cea prezentata de mine prin propria-mi viziune.

Superbele doamne din fotografia de mai jos erau turiste venite din Papua Noua Guinee. Erau fantastice!Aproape ca le venea sa ma ia in brate.Si sincera sa fiu, si mie pe ele, dar mi-a fost teama sa nu fiu interpretata gresit :) Va dati seama, eram ATAT de aproape de Papua Noua Guinee datorita lor!!! :D

 

Aceastea fiind spuse, sper ca nu v-am plictisit cu prea multe fotografii. Asa cum v-am mai spus, am vrut sa va aduc si pe voi cat mai mult in inima acestei capodopere.Sper ca am si reusit!

Urmeaza povestea "Celor doua rauri". Tot ce pot sa va spun este ca am trait o poveste marcata de adrenalina unor intamplari neprevazute. O aventura, nu gluma!:)

Iar pana atunci, nu uitati:

Viata e fantasticaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!!!!!!!!!!!!!