M-am urcat in avion plina de elan. Eram deschisa sa descopar lumea noua, plina insa de preconceptii si idei plantate despre tot ce inseamna China pentru noi europenii (si aici nu cred ca este cazul sa va spun eu despre cum si ce simtim pentru ei si mai ales ceea ce credem despre ei).Era sambata dimineata.La ora 7 am plecat de acasa . Zborul urma sa fie relativ usor, cu un singur stop de tranzit de app. 3 ore in Singapore, cu destinatia Beijing. In Beijng trebuia sa poposesc aproximativ 24 de ore. In mintea mea, fiecare minut din cele 24 de ore era planificat. Trebuia sa vad neaparat cele 9 milioane de biciclete din melodia Katie Melua cu acelas nume (melodie care m-a obsedat in toata perioada premergatoare plecarii) dar mai ales Orasul Interzis si Tiananmen Square.Si apoi, in limita timpului, sa incerc sa storc tot ce pot eu din toate cele 24 de ore.Planurile unui visator in care am sa va rog sa nu aruncati cu nimic si sa il acceptati...asa cum este el.
Zborul a fost supraomenesc. Tot ce imi amintesc este ca am parasit casa din Milano sambata la ora 7 dimineata si am ajuns in hotel in Beijing, mai mult moarta decat vie, duminica la ora 16. Ce am facut in tot timpul asta? Am zburat :D Credeti-ma ca, desi in general nu am probleme cu zborul, asta mi-a pus sigiliu. Am urcat in taxiul de la aeroport increzatoare ca voi fi in stare sa vad macar cele 9 milione de biciclete. Nu am vazut nici una. Din contra, am gasit un oras cu niste strazi largi, dar aproape goale. Intradevar, erau ultimile zile din vacanta de anul nou si totusi... Mi-am amintit apoi de aglomeratia de pe strazile din Bucuresti. Eram in Beijing si aproape ca nu am stationat la nici un semafor. Aproape am crezut ca am visat. Noroc ca nu eram singura si impresia impartasita a colegei mele m-a linistit. La hotel ne-am despartit elegant, spunandu-i ca nu imi mai pasa nici de Orasul Interzis, nici de biciclete, de nimic. Se invartea hotelul cu mine. Simteam ca am ajuns pe Marte, nu in Bejing. Planurile mele s-au spulberat cu repeziciunea cu care am adormit, sperand la zile mai bune,la planete mai stabile, la stari mai reale, la un hotel care nu se mai invarte.
A doua zi eram mai bine dar din pacate, din nou nu am avut timp de vizitat. Atunci cand am planificat am omis un lucru minor : eram acolo in misiune de serviciu. Eu am omis dar au fost multi altii, suficienti de draguti sa imi aminteasca :D . In acea zi de luni insa am cunoscut un personaj din poveste cat se poate de fascinant: un european care dupa 15 ani de trai in Congo impreuna cu familia, s-a mutat in China. De ce zic fascinant? Pai avea o poveste de viata ireala. Avea 4 copii din care doi nascuti in Congo, un fost jucator de rugby care aduce efectiv mingea ovala pe campul de joaca a unor copii congolezi si ii invata sa joace.Dupa cum spune chiar el, prima lor intrebare a fost daca mingea este o nuca de cocos iar a doua a fost cat de greu a fost omul care a stat deasupra ei de s-a stalcit asa :D De la o joaca, ajunge sa le faca cadou un vis atat copiilor cat si lui insusi: sa ii duca in Italia ca reprezentanti ai Congo la campionatul international de rugby. Credeti ca este atat de simpla povestea? Ei bine, este ireala! Despre proiectul lui afla televiziunile din Italia care ajuge sa ii urmareasca pas cu pas povestea, de la aterizarea copiilor in Italia si pana la plecare. Nu as putea niciodata sa redau cu aceeasi pasiune povestea lui dar vreau sa va spun sincer, am stat cu gura cascata sa vad ce a putut realiza, sa ascult povestea lui, o poveste cu care nu se poate lauda oricine. In definitiv, este un om normal, ca mine, ca tine, dar care si-a propus o tinta aparent irealizabila pe care cu eforturi supraomenesti a realizat-o. Privind din afara, poate nu pare cine stie ce dar pentru el a fost totul, a fost momentul lui de glorie, a fost povestea lui fantastica. Mi-ar placea sa intalnesc in fiecare zi astfel de oameni, astfel de povesti.Sunt inaltatoare!Imi demonstreaza ca se poate! Omul a scris si o carte si poate fi gasit pe u-tube. Au fost si idei de film bazate pe povestea lui reala dar inca nu s-au concretizat. Nu este insa tarziu. Dar nu asta este important. Importanta este demonstratia ca pasiunea poate muta munti,care poate face lucruri sa se miste, poate da viata, poate implini visuri, poate oferi satisfactii greu de imaginat. Daca sunteti interesati de povestea lui, scrieti-mi pe privat si va dau toate detaliile.
Intorcandu-ma la povestea mea, la ora 15 am plecat spre aeroport catre Shenzhen, destinatia mea din China.Poate vi se pare floare la ureche dar dupa ce cu o zi inainte am facut practic China de la sud la nord acum urma sa ma intorc inapoi de la nord la sud .Nu uitati ca spuneam ca vorbim de a treia cea mai mare tara din lume. Dupa app. 4 ore de zbor am ajuns in sfarsit in Shenzen. Nu va exagerez, mi-au trebuit cam 10 zile sa imi revin dupa toata aceasta calatorie care a parut nesfarsita. Iar gandul de a mai planifica un alt zbor in urmatoarea perioada mi-a dat efectiv fiori pe sira spinarii.
In Beijing am reusit sa fac o singura fotografie, sa mananc dumpling si sa beau cel mai bun ceai de iasomie din viata mea, ca sa nu mai spun de fantasticul desert thongyuan pe care daca il vedeti nu va v-a spune nimic, si nu in ultimul rand, sa cunosc un om cu o poveste fantastica. Ca si concluzie, toate cele traite in cele 24 de ore, au meritat tot efortul fizic de a zbura prin Beijing.
Urmeaza povesti si multe fotografii despre ce am gasit in Shenzhen si cum a continuat povestea chinezeasca.
Viata E Fantastica!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
