Moscova:Cap.2 - Minunea Bolshoi

De cand am stiut ca voi ajunge in Moscova primul lucru pe care l-am avut in minte a fost Teatrul Bolshoi. Este o ocazie unica, mi-am zis. Nu ai cum sa ajungi in Moscova si sa nu vizitezi teatrul Bolshoi. Stiam deja ca rusii sunt artisti, ca talentul lor concureaza neinfricat in corida talentelor lumii si cu toate astea tot m-a impresionat ce am gasit aici.

Cu aproximativ doua luni inainte de plecare am intrat pe site-ul teatrului sa imi iau bilete siiiiiii.... surpriza: la spectacolele "Lacul Lebedelor" (vreo 6 la numar in toata luna septembrie) stocul era epuizat. Imaginati-va ca am cautat sa le rezerv cu cel putin doua luni inainte de plecare.Mare surpriza! Si utie asa, am ajuns in Moscova fara bilet la teatru si fara speranta de a vedea faimoasa piesa.

M-a impresionat mult totul in Moscova si cu cat stateam mai mult, cu atat simteam ca ar fi o mare pierdere pentru mine sa nu vad Teatrul Bolshoi si faimosul Lacul Lebedelor exact acolo, in tara unde a prins viata.Asa  am decis intr-o seara sa mai fac niste incercari si sa merg la casa de bilete sa intreb ... poate le-a mai ramas vreun loc ratacit pe undeva. Stiti cum e, speranta moare ultima! Ajunsa acolo, ma aplec umila la ghiseu (arata ca un chiosk de bilete RATB) si spun cu jumatate de glas ( si spun asta pentru ca m-a intampinat privirea neprietenoasa a unui domn incruntat care mi-a taiat tot elanul. Avea vreo 50 de ani si era imbracat cu o greaca neagra de fas si cu o sapca, de asemenea neagra. Emana un aer comunist si o sa intelegeti imediat de ce.) : "Ma intereseaza daca mai aveti bilete la piesa "Lacul Lebedelor" deoarece am incercat sa cumpar pe site si nu am mai gasit" spun eu, intr-o suflare, in engleza bineinteles.In timp ce am rostit aceasta fraza luuuunga, l-am vazut cum s-a innegrit in privire (devenind, de altfel, super asortat cu geaca si sapca) si mi-a raspuns aproape rastit, in rusa, ca nu intelege. M-am blocat. Nu m-am asteptat ca la casa de bilete a unui teatru atat de "international" si faimos sa nu se vorbeasca engleza. Nu m-am lasat insa intimidata din prima si am mai incercat un pic sa continuu discutia, incorporand intre cele trei cuvinte in limba rusa pe care le stiu si niste gesturi (doar traiesc in Italia unde limbajul trupului e poate cel mai important mod de comunicare :D ). Din pacate nu am reusit decat sa il enervez si mai tare pe domn. Am renuntat in final si m-am indepartat un pic enervata de atitudinea lui. M-a revoltat agresivitatea lui. Poate din cauza neputintei de a-mi raspunde, poate pentru ca nu suporta "americanii" si implicit limba lor de "cacao":) , poate pentru ca... Oricum, nu a fost nici prima si nici ultima intamplare pe teme  de comunicare pe toata perioada sederii mele in Moscova, asa ca am trecut repede peste moment.Problema mai mare era ca am revenit la dilema mea initiala.Asa cum ma cunosc foarte bine, stiu ca nu imi place sa ma las doborata de prima piedica, nici de a doua, nici de a noua si nici de a nouazeci si noua. Iar daca chiar imi doresc ceva, voi obtine!"I CAN AND I WILL" mi-am zis!

Au mai trecut cateva zile in care ma luptam cu neputinta pana cand  mi-a venit intr-o dimineata ideea sa intreb la receptia hotelului, ca deh, poate imi puteau ele deschide vreo cale salvatoare. Amabila, receptionera m-a indreptat catre "concierge" (imi place la nebunie acest cuvant foarte frantuzesc, adica chiar frantuzesc :)) care, senin, fericit si foarte deschis m-a intrebat in ce seara ma intereseaza. "Cum adica in ce seara??? In cea in care gasiti bilete", am zis eu mirata si contrariata.La care el, a raspuns relaxat, "Avem in fiecare seara!!!!". Ahaaaaa, deci la hoteluri stau, de fapt, biletele de la teatru! Nu pot sa va descriu senzatia. Era bucurie mixata cu revolta. Daca nu as fi insistat as fi pierdut ocazia iar ei stateau cu biletele in buzunar. Dar am trecut si peste asta.Era doar un amanunt. Important e ca am gasit bilet si aveam sa vad faimoasa piesa. Iar si mai important era ca as fi avut ocazia sa vizitez teatrul in interior. Eram atat de nerabdatoare... 

A venit deci seara cu pricina. Nu aveam rochii de gala la mine si ma gandeam ca toata lumea va fi imbracata...festiv. Am improvizat ceva cu unul din salurile rusesti pe care mi le-am cumparat si m-am indreptat mandra spre teatru care se afla vis a vis de hotel.Tot ce trebuia sa fac era  sa traversez imensul bulevard si eram deja in fata teatrului ( o sa intelegeti mai tarziu de ce mentionez acest amanunt). Am ajuns acolo, am pasit emotionata pe usa grandiosului teatru si am fost ghidata spre etajul 5 unde aveam loja.Actuala cadire a teatrului dateaza din anul 1824 dar compania care produce spectacole si care a pus ideea in practica pentru prima data, dateaza din 1776.Interiorul este la fel de impresionant ca si exteriorul. Este grandios! Abia astept sa vizitez si Scala din Milano ( promit ca o voi face curand) pentru a putea face o comparatie viabila intre cele doua. Momentan despre Scala din Milano tot ce va pot spune este ca din exterior nu prea "transmite" nimic. Nici nu iti dai seama ca este acolo. Poti trece linistit pe langa Scala si sa nici nu realizezi acest lucru.Sper si de fapt sunt sigura ca in interior va fi altceva...

Sa revenim la interiorul lui Bolshoi. Eu nu gasesc cuvintele potrivite sa descriu frumusetea. Am atasat fotografiile tocmai pentru a va da voua ocazia sa va faceti o parere personala, neinfluentata de mine.Ajunsa la etajul 5 sunt directionata spre garderoba. Spun ca nu am nimic de lasat la garderoba dar totusi se pare ca este un pas pe care trebuie sa-l faci obligatoriu. Ma supun regulii si acolo constat ca doamna garderobier pe langa activitatea de baza mai inchirieaza  si binocluri.Devin brusc interesata.Binoclul era accesoriul care nu trebuia sa lipseasca la acest tip de spectacol. Stiau ei de ce m-au trimis acolo :) Totul este o afacere! Pretul era 100 de ruble dar problema era ca trebuia sa lasi ceva ca si garantie. Nu aveam nimic de lasat. Doamna imi spuena ca pot lasa orice: telefonul, poseta..etc. Am stat in dubii, nu ma puteam desparti de nimic pana cand am renuntat resemnata la singurul lucru festiv de pe mine: salul rusesc :). Apoi am intrat in sala de teatru propriu-zisa si aproape ca am exclamat un WOW. O minunatie! M-am intors brusc in vremurile demult apuse ale aristocratiei traditionale rusesti.Aproape ca mi-am imaginat printi si printese cu rochii lungi si dechisite, stand la acele balcoane micute si privind prin clasicele binocluri toata sala pentru a vedea cine a venit, cum e imbracat, cum e coafat si mai ales de cine este instotit. Cred ca m-am uitat la prea multe filme dar asa imi imaginez eu acele vremuri. Sincer acum, nu vad prea mari diferente de actualele vremuri. O senzatie de neegalat.Nu imi venea sa mai plec de acolo si totusi era destul de devreme si simteam ca imi este foame. 

Am intrebat un angajat unde este barul si am urcat la ultimul etaj sa mananc ceva. Nu era un restaurant propriuzis si nu oferea prea multe de mancare in schimb, suficienta bautura. Mi-a luat niste aperitive cu un peste afumat care a fost cel mai bun pe care l-am mancat in viata mea (sa fi fost eu prea flamanda? :) ). Imi iau deci aperitivele si ma indrept la o canapea cu o masa mai mare pe care o imparteam si cu altii: un cuplu tanar, un tata cu o fetita de vreo 10 ani care se juca cu un binoclul si doua doamne mai in varsta. Mi-am vazut eu de aperitivele mele delicioase pana cand mi-a atras atentia ceva foarte amuzant. Doamnele in varsta imparteau  o sticluta de inox de buzunar (tipice celor pe care le tin la piept "barbatii adevarati"). Mare mi-a mai fost surpriza! Va spun, doamnele erau imbracate frumos, ca de teatru, machiate, dichisite, gatite corespunzator. Nu se asortau deloc peisajul sticlutei metalice si totusi ... era un fapt "in direct" pe care mi-ar fi placut sa-l fotografiez.In schimb ele stateau relaxate si intre doua povesti si zambete, mai "gustau" multumite din sticluta cu "licoare". Eram doar in Rusia.Din punctul asta de vedere nu cred ca ar mai trebui sa ma surprinda nimic si totusi...

 M-am indreptat apoi amuzata catre loja mea. Acolo, in lipsa mea, a ajuns si "partenera mea de loja": o doamna bine, foarte vorbareata, de la care am aflat intr-un timp foarte scurt ca avea o functie inalta in ministerul turismului in Rep. Dominicana, avea o fiica (fosta balerina, spunea ea, acum maritata cu multi copii si multe kg in plus, deci un sfarsit trist de balerina) care locuia in SUA, era venita la Moscova in scopuri culturale si de promovare a turismului deoarece rusii sunt clienti cu "potential" pentru tara ei :)  si era cazata in  acelasi hotel cu mine. Si apoi mi-a spus ca, deoarece a venit incaltata cu tocuri, a venit la teatru cu taxiul. TAXIUL?!?!?Ca sa traverseze strada?!?!?!?!? Imaginati-va, se plangea ca taximetristul a ocolit foarte mult sa ajunga aici. Mi-ar placea sa am o harta sa va arat. Dar voi incerca sa explic. Deci, marele bulevard era cu sens unic. Iar ca sa poata ajunge in fata teatrului, adica pe trotuarul de vis-a -vis, omul a trebuit sa ocoleasca tot Kremlinul ceea ce nu este putin mai ales la o ora de varf ca aceea. Asa ca imaginati-va cat de surprinsa eram si totusi, recunosc, nu era prima data cand auzeam/traiam asa ceva. In  Jakarta, intr-una din zile, eu cu echipa ne-am hotarat sa luam pranzul la un restaurant vis-a-vis de firma. Toate bune si frumoase pana cand am constatat la intoarcere ca a inceput ploaia.Era o ploaie tropicala care probabil ca ne-ar fi udat un pic dar nu ne-ar fi topit cu siguranta. In acel moment, ca si solutie salvatoare (deoarece nu aveam umbrele, logic) s-a hotarat sa luam taxiul. Mie nu-mi venea sa cred : taxiul ca sa trecem strada, taxiul ca sa inlocuim umbrelele, taxiul ca sa ...pana unde merge comoditatea omului?!?!?!?!? Iar ei au zis ca da, ca se obisnuieste acest lucru , mai ales cand ploua. Deci, nimic nou sub soare :))

Ma intorc la "partenera mea de loja" care m-a invitat acasa la ea in Dominicana (oricand vreau, doar sa dau un telefon), i-am facut poze, m-a rugat sa i le trimit, sa-i trimit si poze de la spectacol ca sa i le arate fiicei ei, a aplaudat cu "urlaturi" de BRAVO pe tot parcursul piesei si a fost o partenera plina de viata. M-a intrebat daca sunt balerina :), mi-a spus ca atunci cand i-am vizitat tara acum cativa ani (m-am laudat ca am vizitat-o) nu am vazut nimic, de fapt si ca va fi bucuroasa sa ma duca chiar ea sa vizitez multe puncte de interes atunci cand voi veni in vizita chiar acasa la ea :), am impartit binoclul cu ea iar dupa ce s-a terminat deosebita seara ne-am despartit prietene. I-am trimis fericita fotografiile de la spectacol si mai multe e-mailuri, sigura fiind ca am o noua prietena in Caraibe, dar ce credeti ... bineinteles ca nu mi-a raspuns la nici unul nici pana in ziua de azi.Dar, macar pentru doua ore cat a durat piesa, am avut o prietena noua :D 

Va las in cotinuare sa va delectati cu splendoarea Bolshoi in imagini si va recomand sa le vizionati ascultand pe fundal valsul Lacul Lebedelor. Ma bazez pe imaginatia voastra!Sper ca voi reusi sa impartasec cu voi emotia trairii minunii prin care balerinele devin lebede, dragostea invinge dar intr-un mod trist din pacate, emotia copleseste...

Enjoy!

Viata E Fantastica!